6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Incendiu la un spital din Ucraina, destinat pacienților cu Covid-19: Trei bolnavi și un medic, decedați

Trei pacienţi aflaţi la terapie intensivă şi un medic aflat de gardă au murit în cursul nopţii de miercuri spre joi într-un incendiu izbucnit într-un spital care tratează cazuri cu Covid-19, în oraşul Zaporîjia din sud-estul Ucrainei, a anunţat joi guvernatorul regional citat de Reuters.

Foto: REUTERS/Gleb Garanich

Potrivit lui Oleksandr Staruh, focul a izbucnit la primul nivel al spitalului, unde se aflau pacienţi pe ventilare mecanică.

Alţi opt pacienţi au fost evacuaţi, a menţionat guvernatorul, transmite Agerpres.

Au fost lansate investigaţii pentru a stabili cauzele incendiului.

În Ucraina, ţară cu circa 42 milioane de locuitori, numărul raportat de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei este de peste 1,2 milioane, cu 23.229 de decese.


Pub