„Sarcinile atribuite Poliției au fost realizate, fiind asigurată buna desfășurare și integritatea procesului electoral. Încălcările/incidentele înregistrate au fost raportate Comisiei Electorale Centrale și vor fi documentate după competență.
Mulțumim polițiștilor care și-au exercitat atribuțiile de serviciu pentru ca scrutinul electoral să se desfășoare în normele legii și pentru asigurarea ordinii publice.
De asemenea, mulțumim și cetățenilor care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte”, menționează Poliția, într-un comunicat.
Potrivit CEC, cele trei secții de vot și-au prelungit programul pentru că echipele cu urna mobilă nu au reușit să revină la secții.
Alegerile prezidențiale și referendumul constituțional s-au încheiat. Toate secțiile de votare din țară s-au închis, iar unele de peste hotare și-au prelungit programul, pentru ca oamenii care deja erau la coada de așteptare să-și poată exprima opțiunea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!