6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Secretar de stat al MAEIE, desemnat ambasador în Marea Britanie: Despre cine este vorba

Republica Moldova a desemnat un nou ambasador în Marea Britanie, marcând un moment important în relațiile moldo-britanice. Este vorba despre Ruslan Bolbocean, care ocupă în prezent funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

Foto: UNIMEDIA

„Decretul oficial pentru numirea lui Ruslan Bolbocean în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost semnat de către Președinta Maia Sandu și publicat în Monitorul Oficial.

Ruslan Bolbocean, un diplomat experimentat cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste 24 de ani în serviciului diplomatic, ocupă în prezent funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. În trecut, acesta a deținut poziții importante, cum ar fi șef-adjunct al direcției de cooperare bilaterală, șef al Direcției Europa de Est și Asia, precum și reprezentant al Republicii Moldova la Oficiul informațional GUAM cu sediul la Kiev.

În intervalul 2015-2021, Ruslan Bolbocean a fost Ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina și prin cumul în Republica Uzbekistan, Republica Armenia și Turkmenistan.

Această numire diplomatică subliniază importanța consolidării relațiilor bilaterale cu Marea Britanie, care au un impact semnificativ asupra rezilienței și securității Republicii Moldova. Sprijinul puternic oferit de Regatul Unit contribuie la progresul țării în procesul de modernizare și implementare a agendei de reforme”, comunică MAEIE.



Pub