Crima a avut loc în dimineaţa de 21 iulie 2018, în satul Gordineşti, raionul Rezina, când inculpatul, împreună cu o persoană neidentificată, a pătruns în casa bătrânului, pe care l-au bătut crunt şi i-au cerut toţi banii. La refuzul bărbatului de a le da banii, agresorii i-au aplicat câteva lovituri cu o bâtă în regiunea capului, după care au sustras din casă 1200 de lei, părăsind locul infracţiunii.
Bătrânul a fost găsit încă în viaţă de către vecini, declarând ca l-a recunoscut pe unul dintre atacatori. Peste câteva ore inculpatul, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut şi până la sentinţă, s-a aflat în arest preventiv. Acesta este din aceeaşi localitate cu victima şi anterior a mai fost condamnat.
Peste zece zile de la crimă, bătrânul a decedat la spital. Potrivit Raportului de expertiză judiciară medico-legală, moartea victimei a survenit în rezultatul insuficienţei cardio – vasculare acute, iar între leziunile pricinuite de atacatori şi deces, nu există legătură cauzală.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!