6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) TIR-uri vechi din UE, vămuite ca noi, în Moldova: Schema care a prejudiciat statul cu peste 1 milion de lei

Procurorii PCCOCS anunță că, în comun cu ofițerii Serviciului Vamal investighează o schemă prin care în Moldova erau introduse mai multe autocamioane din UE, cu o vechime reală de peste 12 ani, deși în acte era indicată una mai mică. Prejudiciul adus statului se ridică la peste 1 milion de lei.

Foto: PCCOCS

„Schema funcționa din 2022, timp în care un agent economic din Moldova, în complicitate cu un broker și un agent din cadrul Agenției Servicii Publice, a introdus și vămuit mai multe camioane din state ale Uniunii Europene. Astfel, potrivit schemei au fost reduse ilegal sumele achitate la stat pentru autocamioane importate, prin neachitarea accizei. Drept urmare, statul a fost prejudiciat cu peste 1.000.000 lei. Ca să-și camufleze schema pusă pe roate din 2022, aceștia le vindeau la prețul de piață (indicând și în certificatul de înmatriculare o vechime mai mică). 

În cadrul a șapte percheziții, desfășurate vineri, 19 ianuarie, în mai multe locații din municipiul Chișinău, au fost ridicate trei autocamioane și bunuri, precum purtători de informații și înscrisuri de ciornă.

Actualmente, Serviciul Vamal a emis decizii de regularizare pentru autocamioanele depistate ca fiind declarate eronat, iar prejudiciul de peste un 1.000.000 lei urmează să fie achitat în bugetul de stat.

La această etapă, în dosar sunt vizate trei persoane cu vârstele cuprinse între 44 și 62 de ani, cetățeni ai Moldovei. Suspecții sunt cercetați în libertate, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, se menționează într-un comunicat emis de PCCOCS. 


Acțiunile de urmărire penală continuă, pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și identificarea și altor persoane, complici la comiterea infracțiunii, precum și a altor mijloace de transport introduse fraudulos pe teritoriul vamal al Republicii Moldova.


Pub