„În după amiaza zilei de 23 martie 2024, a avut loc o intervenţie aeromedicală SMURD pentru transportarea unui bebeluş de două luni de la municipiul Chișinău spre municipiul Iaşi, România.
Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo de unde copilul a fost preluat la bordul aeronavei. Nou-născul va fi transportat în siguranță de medici şi paramedici, fiind monitorizat pe parcursul calei aeriene.
Micuţul a fost internat anterior la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, fiind diagnosticat cu diagnoza: infecție bacteriană, meningită.
Acesta urmează a fi transportat pe cale aeriană în municipiul Iași cu internare la Spitalul clinic de urgență pentru copii „Sfânta Maria” pentru ulterioare îngrijiri medicale. Conform IGSU, aceasta este a doua intervenţie aeromedicală SMURD pentru Republica Moldova efectuată de la începutul anului 2024”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!