79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) „Document propus de un agent al Moscovei”. Maia Sandu, despre proiectul de unire cu România, inițiat de Șoșoacă și adoptat tacit de deputaţii români: Nu așa se face

Președinta Maia Sandu a criticat inițiativa legislativă lansată în România privind unirea cu Republica Moldova, afirmând că proiectul promovat de partidul condus de Diana Șoșoacă urmărește, de fapt, „să discrediteze ideea unirii”. „Nu așa se face unirea, noi cu toții înțelegem foarte bine”, a declarat șefa statului la emisiunea „În profunzime” de la ProTV.

Foto: UNIMEDIA

„Nu cred că trebuie să discutăm despre acest document. Este un document propus de un agent al Moscovei și scopul acestei acțiuni este să discrediteze ideea unirii, nu altceva. E ca și cum eu m-aș duce mâine în Parlament cu o inițiativă legislativă în care aș scrie că vream ca Franța să devină parte a Republicii Moldova. Guvernul rog să pună în aplicare. Nu așa se face unirea, noi cu toții înțelegem foarte bine”, a declarat președinta Maia Sandu. 


Propunere legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, depusă de parlamentarii S.O.S România, a trecut tacit, pe 23 iunie, de Camera Deputaţilor şi merge la Senat, forul decizional în acest caz.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a reacționat după ce o propunere legislativă privind unirea României cu Republica Moldova a fost adoptată tacit de Camera Deputaților de la București. „Dacă guvernarea PAS nu va da un răspuns clar că Statalitatea, Independența și Suveranitatea Republicii Moldova nu pot fi cedate și încălcate, înseamnă că această guvernare PAS este trădătoare a intereselor naționale ale țării noastre și servește intereselor străine”, a scris fostul șef de stat.

Maia Sandu a declarat, în ianuarie 2026, într-un interviu, că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România, aceasta ar vota da.

Ulterior, președinta Maia Sandu a venit cu precizări, după ce declarația sa că dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România,ar vota da, a încins spiritele în societate. „Cel puțin conform sondajelor nu există sprijin majoritar. Suntem o țară democratică și mergem strict după decizia cetățenilor. Nu am discutat acest subiect nici cu liderii europeni”, a declarat șefa statului, în prima conferință din acest an.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a comentat declarația președintei. „Maia Sandu va vota unirea nu de dragul unui ideal, ci din iubirea egoistă de sine. Și cu gândul la propriul viitor. Iar de Constituție nici nu mai spunem nimic, pentru Maia Sandu Constituția moldovenească nu este un document cu autoritate, chiar dacă a depus jurământul pe Legea Supremă de 2 ori”, a menționat fostul șef de stat.

La rândul său, juristul Iurie Mărgineanu a declarat că în spațiul public se discută despre posibila cumpărare a voturilor unor deputați din Parlamentul Republicii Moldova pentru a susține unirea cu România, fapt care, în opinia sa, ridică riscuri serioase pentru suveranitatea statului și respectarea Constituției. „Se spune că astfel Moldova ar deveni parte a NATO și UE”, a scris avocatul pe rețele.

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) califică declarația președintei Maia Sandu, care a mărturisit că, dacă s-ar organiza un referendum privind unirea dintre R. Moldova și România, ar vota pentru, drept „o luare de poziție ambiguă, lipsită de consecințe politice concrete”. „Constatăm cu stupoare insistența cu care președinta RM transmite periodic mesaje alarmiste societății privind pretinsa nefuncționalitate a statului. De-a lungul timpului, Maia Sandu s-a poziționat succesiv pentru rescrierea Constituției, pentru reformarea „de la zero” a instituțiilor statului și, mai nou, pentru evocarea unirii cu România ca posibilă soluție. Acest șir de declarații reprezintă, în esență, o asumare publică a eșecului guvernării PAS”, se menționează în declarația remisă de PLDM.

Alianța pentru Unirea Românilor a salutat declarația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a afirmat că ar „vota pentru Reunirea cu România” dacă s-ar organiza un referendum pe această temă. Potrivit AUR, Maia Sandu „deține întreaga putere în Republica Moldova” și ar putea organiza un referendum național sau un vot în Parlamentul de la Chișinău pe această temă.

La mijlocul lunii ianuarie, Nicușor Dan a făcut prima declarație după ce Maia Sandu a afirmat că ar vota unirea RM cu România: „Suntem pregătiți oricând să discutăm acest scenariu”.

Fostul președinte al României Traian Băsescu a spus că declarația Maiei Sandu privind un referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România a fost „imprudentă”, argumentând că afirmațiile au stârnit furia opoziției într-un moment dificil pentru țara sa. „Noi știm că ar vrea unirea, dar când are război la graniță, cu rușii gata să facă orice, putea să fie prudentă”, a spus Băsescu.

Iar ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că „planurile Republicii Moldova de a se uni cu România sunt distructive pentru statalitatea RM”.

Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri, întrebat despre o posibilă unire cu Republica Moldova, că „dacă va exista majoritate (în Republica Moldova) pentru acest proiect, noi suntem gata”.


Pub