„Onorată Curte, vreau să vă mulțumesc pentru validarea mandatului sau acceptul de a-mi valida mandatul”, a declarat Grigore Grădinaru.
„Încă nu l-am validat, urmează să decidem”, l-a întrerupt președinta CC, Domnica Manole.
„Vă promit că o să-mi exercit drepturile și obligațiile în concordanță cu legea și o să lichidez toate incomatibilitățile pe care le am”, a adăugat Grădinaru.
Președinta Înaltei Curți a avut și alte întrebări:
„Sunteți de profesie?
„Economist”
„Aveți studii superioare?”
„Da, Academia de Studii Economice în 2001.”
„De unde sunteți?”
„Din Florești, Sănătăuca.”
„Unde ați activat până acum?
„Am activat peste 20 de ani în companii private. Sunt și consilier municipal în Chișinău, dar de mâine îmi depun mandatul”.
După deliberare, CC a validat mandatul de deputat pentru Grigore Grădinaru.
Fracțiunea PAS are, de astăzi, un nou deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Este vorba despre Grigore Grădinaru, căruia Curtea Constituțională i-a validat mandatul. „Am activat peste 20 de ani în companii private. Sunt și consilier municipal în Chișinău, dar de mâine îmi depun mandatul”, a precizat Grădinaru, în fața magistraților CC.
Grigore Grădinaru, născut în 1978, a ajuns în componența Consiliului Municipal Chișinău, fracțiunea PAS, după alegerile locale din toamna anului 2023.
Un mandat de deputat a rămas vacant, după ce parlamentarul PAS Sergiu Lazarencu a preluat funcția de ministru al Mediului și a depus jurământul de învestire în funcție, la 14 martie.
Lazarencu nu pare să aibă vreo tangență cu domeniul pe care îl va administra. Potrivit site-ului PAS, Lazarencu are studii de licență, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova și a fost director comercial și manager al unei companii private.
„Încă un prostălan de la PAS ministru cu salariu de 100.000”, a scris primarul Ion Ceban, după schimbările ce au avut loc în Guvern.
Iordanca-Rodica Iordanov a venit cu un comentariu, după demiterea de la șefia Ministerului Mediului. „Este o decizie politică, pe care a luat-o partidul cu domnul Recean împreună și cu asta mergem înainte”, a declarat Iordanov. La scurt timp, fosta ministră a venit cu un mesaj și pe pagina sa de Facebook.
Rodica Iordanov s-a regăsit în Guvernul Recean, care a depus pe 16 februarie, jurământul de învestire în fața președintei, Maia Sandu. Miniștrii au fost felicitați de șefa statului, care promis sprijinul său și le-a urat succes în activitate.
Deputații PAS au oferit votul de încredere noului Guvern condus de Dorin Recean.
Pentru învestirea noului Guvern au votat 62 deputați, toți din fracțiunea PAS.Dorin Recean, a prezentat echipa guvernamentală în Parlament și a cerut votul de sprijin.
Guvernul Gavrilița a picat, la 1,5 ani de mandat. După o ședință secretă la Președinție, prim-ministra, Natalia Gavrilița, a demisionat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!