6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
„Nu hrăniți animalele cu cereale proaspăt recoltate”: Trei focare de pestă porcină, depistate în 2 raioane din țară. Recomandările ANSA

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că în perioada 6.08.2025-12.08.2025, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 3 focare de Pestă porcină africană (PPA).

Foto: ANSA

„- 1 focar la porci domestici, în localitatea Braniște, raionul Rîșcani;

- 2 focare la porci domestici, în satul Seliște, raionul Leova;

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor(ANSA) solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.

De asemenea, în contextul desfășurării lucrărilor de recoltare a cerealelor, ANSA îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate. Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA. Evitați utilizarea în hrana animalelor a resturilor culinare și respectați cerințele minime de biosecuritate.

Solicităm cetățenilor să nu procure animale fără certificate sanitar- veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. Nu achiziționați produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor este dispusă să acorde persoanelor care vor sesiza autoritatea despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, recompense în mărime de 50 euro pentru fiecare cadavru notificat”, se arată în comunicatul emis de ANSA.


Pub