6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Exporturilor a crescut cu 5,6 %, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, spre UE acestea au scăzut cu aproape 2%

În primul trimestru al   anului curent  volumul exporturilor a crescut cu 5,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Conform datelor prezentate de Biroul Național de Statistică(BNS) acestea au atins suma de 127,7 milioane dolari.


Foto:

Potrivit  BNS, exporturile de mărfuri realizate în luna martie anul curent au avut o valoare de $287,2 mil., majorându-se cu 26,5% în raport cu indicatorii din luna februarie 2021 și cu 36,6% comparativ cu luna martie 2020.

În trimestrul I al anului curent volumul exporturilor de mărfuri autohtone au atins suma de $539,8 mil., ceea ce constituie 75,7% din totalul exporturilor, fiind în creștere cu 3,5% față de perioada similară din anul 2020 și a contribuit la majorarea valorii totale a exporturilor cu 2,7%. Totodată, reexporturile de mărfuri străine - după prelucrare și clasice - în ianuarie-martie 2021 s-au cifrat la $172,9 mil. (24,3% din total exporturi), fiind cu 12,5% mai mari comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020 și a generat majorarea cu 2,9% a totalului exporturi.

Mărfurile destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27) în perioada analizată au totalizat $439,3 mil. (în descreștere cu 1,8% comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020), deținând o pondere de 61,6% în totalul livrărilor efectute peste hotare, cu 4,7 p.p. mai puțin față de ianuarie-martie 2020. În același timp, exporturile de mărfuri în țările-membre CSI în trimestrul I din anul curent au avut o valoare de $112,0 mil., cu 18,1% mai mult în raport cu perioada similară din anul 2020 și dețin cota de 15,7% în total exporturi, în creștere cu 1,7 p.p. comparativ cu lunile ianuarie-martie din anul trecut.

 



Pub