6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(foto/video) Noi explozii la granița României: Porturile dunărene Reni și Izmail, din Ucraina, atacate masiv cu drone

Noi atacuri cu drone la granița României. Explozii au fost înregistrate în porturile dunărene Reni și Izmail, din Ucraina. Imaginile au fost filmate de pe malul românesc, de la doar câteva sute de metri distanță, scrie digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Este pentru a treia oară când rușii atacă aerian porturile ucrainene de la Dunăre. Sunt imagini surprinse de martori vizavi de Portul Izmail și se vede cum acționează antiaeriana ucraineană în încercarea de a bloca atacul cu drone. 

În cursul acestei dimineți, în jurul orei patru, au fost primele lovituri, fiind urmate de încă o serie, ulterior.

 În imagini se vede antiaeriana acționând și imediat după se poate vedea o explozie extrem de puternică. Ar fi vorba despre un siloz masiv de cereale, care a fost atacat. 

Nu este prima oară când se întâmpală acest lucru. Și la precedentele atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre tot silozurile de cereale au fost atacate, cantități importante fiind distruse la momentul respectiv.

Forţele aeriene ucrainene au declarat miercuri că un grup mare de drone ale armatei ruse a intrat în gurile Dunării şi s-a îndreptat spre portul fluvial Izmail, aflat în apropiere de graniţa cu România, informează Reuters. Grupurile de social media au raportat că au auzit tiruri ale sistemelor de apărare aeriană în zona din apropierea a două porturi dunărene - Izmail şi Reni. 

Guvernatorul regiunii sudice Odesa, Oleh Kiper, le-a cerut locuitorilor din districtul Izmail, în jurul orei 1:30, să se pună la adăpost, dar a anulat alerta de raid aerian o oră mai târziu. 

Prin porturile ucrainene de pe Dunăre erau transportate un sfert din exporturile de cereale înainte ca Rusia să se retragă din acordul susţinut de ONU care asigura un transport sigur pe Marea Neagră. De atunci, porturile Izmail şi Reni au devenit principala rută de ieşire, cerealele fiind trimise pe barje către portul Constanţa pentru a fi expediate mai departe.

 

 

 


Pub