Igor Munteanu a declarat că ambele rapoarte vor fi prezentate săptămâna aceasta în ședința plenară a Parlamentului RM. Comisia va susține extinderea mandatului Comisiei de anchetă parlamentară în timp (120 zile) și includerea unor alte cazuri de rezonanță în materie de evaluare a legalității privatizărilor și concesionărilor.
„Am primit mai multe demersuri din partea cetățenilor, care consideră revoltătoare abuzurile în procesul de preluare a controlului asupra unor bunuri și proprietăți publice. Datoria noastră este să întărim ordinea legală și justiția socială”, a mai adăugat deputatul.
Astăzi au fost aprobate de Comisia de anchetă Raportul cu privire la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) și Raportul cu privire la privatizarea Î.S. Air-Moldova / Sursa:Igor Munteanu/FacebookUNIMEDIA amintește că la data de 17 septembrie au fost prezentate cele două rapoarte preliminare privind legalitatea concesionării Aeroportului Internațional Chișinău și legalitatea privatizării Companiei „Air Moldova”. Tot atunci, Președintele Comisiei de anchetă, Igor Munteanu, a declarat că un raport definitiv privind aceste două cazuri va fi prezentat în cel mult zece zile în Parlament.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!