„Printre primii care vor fi vaccinaţi vor fi membrii echipei de astronauţi şi angajaţi de la Centrul de pregătire a cosmonauţilor”, a spus Dmitri Rogozin, directorul Agenţiei spaţiale ruse Roscosmos.
De la declanşarea pandemiei, măsuri de securitate stricte au fost instituite în cadrul antrenamentelor învederea expediţiilor cu cosmonauţi către Staţia Spaţială Internaţională pentru a evita infectarea cu Covid-19.
Potrivit digi24.ro, astronauţii pregătiţi pentru zborul către stația spațială au fost izolaţi. Ei nu au putut nici să-şi ia rămas bun de la rude, aşa cum se face în mod tradiţional, iar specialiştii care au intrat în contact direct cu ei au fost supuşi unor controale amănunţite.
Fondul de investiţii directe din Rusia, responsabil de producţia şi comercializarea vaccinului rusesc, susține că „lansarea cu succes a satelitului Sputnik-1 a inaugurat era cuceririi cosmosului. După mai multe decenii, vaccinul Sputnik-V a fost primul care a fost înregistrat împotriva coronavirusului.
Faptul că acești cosmonauţi vor fi vaccinaţi cu Sputnik-V demonstrează „siguranţa absolută ş eficienţa ridicată” a acestuia, potrivit unui comunicat de presă.
După mai bine de două decenii de cooperare internaţională, viitorul echipaj care va pleca cu nava spaţială Soiuz spre platforma orbitală va fi alcătuită exclusiv din ruşi.
Compania americana privată SpaceX şi-a trimis prima misiune pilotată în noiembrie anul trecut, la nouă ani de la suspendarea programului navetelor spaţiale în 2011.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!