Ședința de judecată a avut loc duminică, 8 decembrie 2019, în regim de urgență, deoarece expira măsura preventivă menționată. Completul de judecată a respins demersul procurorilor PCCOCS, dar au dat curs solicitării avocatului inculpatului și a revocat măsura preventivă arestul preventiv, schimbând-o în liberare provizorie sub control judiciar, se arată într-un comunicat de presă.
După extrădarea olandezului din Georgia în Republica Moldova, acesta s-a aflat în arest preventiv, până în ședința preliminară în instanța de fond.
Procurorii consideră ilegală această încheiere judecătorească și o vor contesta. Amintim că dosarul olandezului a fost trimis în judecată la începutul lunii decembrie, curent. Procurorii îl învinuiesc pe cetățeanul olandez de exploatarea sexuală a doi băieți, care la comiterea faptei aveau vârste cuprinse între 5 și 10 ani și provin dintr-o familie cu patru copii. Abuzul a continuat și în România, unde învinuitul invita familia în ospeție. Ulterior, acesta a obținut o procură notarială, care-i permitea să circule cu copilul în afara țării fără părinții acestuia.
Cetățeanul Olandei, în vârstă de 60 de ani, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!