6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Operațiune de amploare, cu implicarea trupelor Fulger: Trei persoane, reținute pentru că au încercat să pună în circulație peste 60 mii euro falși

O femeie și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 47 de ani au fost plasați în arest pentru punerea în circulație a peste 60 mii de euro falși. Rezultatul măsurilor speciale de investigații indică că, aceste trei persoane fac parte dintr-un grup criminal bine organizat, care intra în posesia valutei străine contrafăcute, inclusiv dolari americani, pe care îi introduceau în Republica Moldova, unde îi puneau în circulație.

Foto: procuratura.md

Procurorii PCCOCS, de comun cu angajații Direcţiei investigaţii criminalitate organizată a INI al Inspectoratului General al Poliției (IGP), precum și ai Direcţiei asistenţă operativă a IGP şi BPDS „Fulger” au reținut în flagrant, cu plasarea ulterioară în arest, trei persoane, membri ai unui grup criminal organizat, specializat în punerea în circulație a bancnotelor false.

În rezultatul acțiunilor de anchetă a fost posibilă realizarea achiziției de control a unui lot în valoare de 5 mii euro în bancnote false cu nominalul a câte 500 euro. Ulterior, la a doua tranzacție, au fost depistate și ridicate alte 116 bancnote false cu același nominal de 500 euro (în total, 63 mii euro falși).

În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au mai depistat arme, muniții deținute ilegal, obiecte de preț, precum și mijloace financiare, care au fost ridicate și supuse expertizelor.

Deși procurorii, în baza probatoriului și circumstanțelor din dosar, au ajuns la concluzia că în privința tuturor celor trei persoane identificate la moment există temei de arestare preventivă, măsurile aplicate au fost diferite. Astfel femeia, care avea rolul de a identifica potențiali cumpărători ai valutei străine și a o pune în circulație, a fost plasată în arest la domiciliu. Hotărârea fiind contestată de către procurori.

Pentru fapta de care sunt învinuiți acum cei trei suspecți, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.


Pub