„Vitalia Pavlicenco exprimă recunoștință tuturor celor 555 de adepți, simpatizanți și sprijinitori care au semnat în listele de subscripție și care consideră că în Parlament este nevoie de o voce distinctă, care reprezintă primul partid statutar unionist, partid ce a demonstrat în justiție că obiectivul Unirii este un obiectiv constituțional în statul nostru românesc. Printre semnatari sunt persoane cunoscute, sunt și reprezentanți ai profesiilor liberale, cetățeni de diferite etnii, dar convinși că o persoană curajoasă și cu vederi clare pro-românești, implicit pro-euroatlantice, ar contribui la o mai bună calitate a procesului legislativ în interesul celor mulți, care au ajuns în Diaspora românească din țări străine urmare a politicilor antipopulare promovate în Republica Moldova.
Candidatul Vitalia Pavlicenco îi îndeamnă pe concurenți și pe adepții acestora să respecte limitele bunului-simț, să nu afirme neadevăruri, așa cum deja se constată din partea unor viitori candidați în această circumscripție, și îi invită pe toți doritorii la un dialog civilizat în diferite formate, inclusiv pe rețelele de socializare”, transmite Vitalia Pavlicenco printr-un comunicat.
Deocamdată, în circumscripția nr. 50 a mai fost înregistrată doar Galina Sajin, candidata blocului ACUM la alegerile parlamentare noi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!