Instanța i-a aplicat o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru concurs de infracțiuni, iar prin cumul parțial cu o condamnare anterioară din 2025 a stabilit definitiv o pedeapsă de opt ani de detenție, care urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit Procuraturii, primul jaf a avut loc în seara de 26 februarie 2023. Inculpatul ar fi urmărit o femeie care se deplasa cu ajutorul unei cârje, profitând de dificultățile sale de mobilitate. Acesta ar fi atacat-o din spate, a doborât-o la pământ și i-a sustras telefonul mobil, estimat la 3.600 de lei.
A doua zi, pe 27 februarie 2023, tânărul ar fi acționat împreună cu alți complici, într-un alt jaf comis asupra unui bărbat. Conform anchetei, victima a fost lovită și imobilizată, iar agresorii i-au sustras un telefon mobil în valoare de 7.800 de lei, 1.200 de lei în numerar, două sacoșe cu produse alimentare și alte bunuri personale.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut vina, a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a declarat că regretă faptele comise, exprimându-și intenția de a repara prejudiciul cauzat victimelor.
„Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în condițiile legii. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție”, notează PG.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!