59 % Guvernul a votat starea de urgență energetică: 59% din electrică va fi importată iarna 20,15 lei Euro la 20,15 lei, dolar la 17,55 lei — curs BNM azi, leul cedează teren 2 persoane Două străini arestați 30 și 20 de zile pentru trafic de femei din 6 țări 1 mort Un adolescent de 17 ani ucis la Corjeuți, șoferul de 27 ani reținut după fugă
(galerie foto) A fost seara marilor dive. Cele mai cunoscute femei din showbiz s-au întrecut în ținute fabuloase, iar Monica Belluci și Pamela Anderson au făcut spectacol în fața camerelor

Milano a devenit pentru o seară capitala glamourului. Vogue World 2026 a transformat celebra Galleria Vittorio Emanuele II într-un decor spectaculos pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale modei, iar covorul roșu a adunat o adevărată colecție de vedete. Actrițe, supermodele, cântărețe și designeri au defilat înaintea show-ului în ținute create special pentru eveniment. Printre invitații de marcă s-au numărat Dakota Johnson, Jennifer Lopez, Pamela Anderson, Heidi Klum, Naomi Campbell, Monica Bellucci, Hunter Schafer, Donatella Versace și Jason Momoa, scrie protv.ro.

Foto: Profimedia

Evenimentul a avut loc în prima zi a Săptămânii Modei de la Milano și a celebrat legătura dintre tradiția modei italiene, meșteșug și inovație. Tema din acest an a fost „meșteșugul și creativitatea umană”, în centrul atenției aflându-se ideea de „Made in Italy” și oamenii care păstrează vii tehnicile și tradițiile modei italiene.

Anna Wintour, directorul editorial global al Vogue, a descris Milano drept unul dintre marile centre europene ale meșteșugului, locul în care tradiția și modernitatea se întâlnesc. Iar vedetele au avut grijă ca partea de modă a serii să fie la fel de spectaculoasă precum show-ul propriu-zis.

La 59 de ani, Pamela Anderson a optat pentru o rochie aurie din mătase, semnată Ferragamo. Creația fluidă i-a oferit un aer sofisticat, iar actrița a ales un machiaj luminos pentru apariția de la Milano.

Heidi Klum, 53 de ani, a ales o ținută neagră transparentă, care i-a pus silueta în evidență. Modelul a mers pe o apariție îndrăzneață, în ton cu atmosfera extravagantă a serii.

Dakota Johnson, 36 de ani, a mizat tot pe negru, într-o combinație formată dintr-o jachetă purtată deschis și o fustă transparentă. Actrița a ales astfel un look senzual și modern pentru eveniment.

Naomi Campbell, 56 de ani, s-a numărat și ea printre vedetele care au preferat negrul. Supermodelul a optat pentru o apariție elegantă și dramatică, perfect adaptată unei seri dedicate modei.

La 61 de ani, Monica Bellucci a ales, la rândul său, o ținută neagră. Actrița italiană s-a potrivit perfect cu atmosfera evenimentului, care a celebrat inclusiv tradiția și estetica modei italiene.

Jennifer Lopez s-a numărat și ea printre aparițiile remarcabile ale serii. La 57 de ani, J.Lo a purtat o rochie neagră Dolce & Gabbana, cu corset, decolteu amplu și fustă voluminoasă, completată de mănuși transparente și bijuterii spectaculoase.

Spectacolul nu s-a rezumat la invitații de pe covorul roșu. Gigi Hadid și Cardi B s-au numărat printre celebritățile care au defilat, în timp ce Alicia Keys a oferit un moment muzical în cadrul show-ului.


Pub