Prezența lui Ceban la înrevedere, Dodon a motivat-o că primarul de Chișinău „a avut unele subiecte legate de unele proiecte de lege care sunt în Parlament”.
Astfel, după ședința de lucru, la declarații a ieșit președintele țării, care a declarat că principalele subiecte din această săptămână sunt de nivel intern și extern.
„Pe intern, prioritatea nr.1 sunt ședințele Parlamentului, unde urmează să fie aprobate în lecturi finale bugetele de stat, bugetul asigurărilor sociale și fondul asigurării obligatorie în medicină”, a mențioat Dodon.
Totodată, președintele Dodon a dat asgurări că începând cu 1 ianuarie 2020, Republica Moldova va fi asigurată cu energie electrică și gaz.
„Practic, se finalizează discuțiile dintre Rusia și Ucraina. Suntem optimiști că gazul va fi livrat pe conductele tranzit prin Ucraina - scenariu de bază, dar avem semnate toate contractele necesare pentru scenariul alternativ, astfel, începând cu 1 ianuarie 2020 riscuri pentru aprovizionarea cu gaz și energie electrică pentru Republica Moldova nu sunt”, a mai adăugat Dodon.
De asemenea, în perioada 18-20 decembrie, șeful statului a mai adăugat că pleacă la Moscova, unde va avea întrevedere cu președintele rus, Vladimir Putin, cu viceprim-ministrul Federației Ruse, Dmitri Kozak, cu factorii de decizie din cadrul Gazpromu-lui, dar și cu Patriarhul Chiril.
În acest context, până la sfârșitul lunii decembrie, Igor Dodon ar putea pleca într-o vizită de lucru la Ankara, la invitația președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!