6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Alexandru Slusari, din nou, la conducerea Asociației „Forța Fermierilor”. După o pauză e 2 ani a revenit în funcția de director executiv

Alexandru Slusari a fost numit director executiv al Asociația Forța Fermierilor. Decizia a fost aprobată sâmbătă, 14 martie 2026, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al organizației.

Foto: UNIMEDIA

„Sâmbătă, 14 martie 2026, în cadrul Ședinței Consiliului de Administrație al Asociației „Forța Fermierilor", a fost aprobată numirea domnului Alexandru Slusari în funcția de Director Executiv al Asociației — revenit la conducerea unei organizații pe care o cunoaște bine și față de care și-a demonstrat deja angajamentul.

Această decizie vine în continuarea Adunării Generale din 6 martie 2026, în cadrul căreia a fost ales și noul Președinte al Asociației - domnul Vadim Ciobanu. Împreună, cei doi vor forma conducerea Asociației „Forța Fermierilor" într-un moment deosebit de important pentru sectorul agricol autohton.

Vocea fermierilor moldoveni, prin intermediul Asociației Forța Fermierilor, trebuie să fie mai puternică și mai unită ca oricând — în fața unor politici agricole care ignoră realitățile din teren, a unor reglementări impuse fără acoperire financiară și a unor provocări climatice și economice fără precedent.

Noua conducere preia mandatul cu un mesaj clar: Asociația „Forța Fermierilor" rămâne independentă, activă și dedicată intereselor reale ale fermierilor din Republica Moldova.

Îi urăm succes domnului Alexandru Slusari și domnului Vadim Ciobanu”, se arată într-un comunicat al Asociației.

Alexandru Slusari a renunțat la funcția de director executiv al Asociația Forța Fermierilor în martie 2024. Mandatul său a expirat în februarie 2024 și el a anunțat oficial că nu va mai candida pentru un nou mandat în cadrul unei ședințe a Consiliului organizației, la începutul lunii martie 2024.


Pub