79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Și-au dat economiile de-o viață în mâinile escrocilor, iar unii au luat și credite: Șase moldoveni, lăsați de impostori fără 1 milion de lei. Cum i-au dus de nas

Șase moldoveni au picat în plasa escrocilor în ultimele zile, prejudiciul total fiind de peste 1 milion de lei, comunică Poliția. Impostorii s-au prezentat drept angajați ai băncilor sau ai unor instituții de stat, convingând victimele să contracteze credite sau să le transmită economiile.

Foto: Poliția RM

„În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat un caz nou de fraudă telefonică, iar alte cinci cazuri comise anterior au fost raportate abia acum de victime.                                                       

În trei dintre cele șase cazuri, autorii s-au prezentat drept angajați ai băncilor, iar în restul cazurilor ca angajați ai unor instituții de stat convingând victimele să contracteze credite sau să le transmită economiile. 

Prejudiciul total este de peste 1 milion de lei.                                                                      

Datorită vigilenței cetățenilor, 163 de tentative de escrocherie au fost prevenite.                                                    

Escrocii acționează, de regulă, în grup și își distribuie rolurile pentru a crea aparența unei situații credibile. Aceștia vă pot contacta succesiv și se prezintă ca fiind reprezentanți ai companiei de furnizare a energiei electrice, ai unei instituții bancare sau chiar ai Poliției, cu scopul de a vă determina să transferați bani.

Cel mai mare prejudiciu înregistrat a fost de peste 400.000 de lei. Cazul s-a produs în luna mai, în Bălți, însă a fost raportat Poliției abia acum. 

Victima a fost contactată consecutiv de persoane care s-au prezentat drept anagajați ai institițiilor statului, fiind determinată să transmită mijloacele financiare prin intermediul unui curier.                                                  

Nu uitați: Grupările infracționale își adaptează permanent metodele de operare, utilizând scenarii complexe și identități multiple pentru inducerea în eroare a victimelor.                                                     

 Închideți apelul și contactați direct instituția folosind numărul oficial.                                                  

 Nu comunicați niciodată codurile SMS, PIN-ul, parolele sau datele cardului. 

 Poliția și băncile nu solicită transferuri de bani și nu cer protejarea economiilor prin transferarea acestora în alte conturi.                                                   

 Escrocii folosesc presiunea timpului pentru a împiedica verificarea informațiilor.

Dacă suspectați o tentativă de escrocherie, apelați imediat 112 și anunțați banca pentru blocarea operațiunilor”, menționează oameii legii. 

În contextul escrocheriilor care iau amploare, Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) avertizează populația cu privire la o schemă frauduloasă promovată pe platforma Telegram, în care este utilizat un document fals prezentat drept o hotărâre emisă de instituție, care susține în mod eronat că platforma „StormGain – MD” ar fi fost autorizată să activeze pe piața activelor virtuale și a cripto-derivatelor.

 De asemenea, ofițerii de investigație din Comrat au reținut în flagrant, la 2 iulie, un bărbat de 59 de ani din Ialoveni, bănuit de implicare într-o schemă de escrocherie prin care cetățenii sunt induși în eroare de persoane care se prezintă drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei. Acesta tocmai primise de la victimă o sacoșă cu 140 mii lei.

Un ex-primar al orașului Dondușeni ar fi căzut în plasa escrocilor și nu o singură dată. Dezvăluirile au fost făcut de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a relatat cum s-ar fi petrecut totul: „I-a apărut anunț pe Facebook că statul a luat prea mulți bani pentru gazele naturale și că apa potabilă e scumpă în Dondușeni și vrea să-i întoarcă o parte din bani înapoi. Îndepliniți, vă rog, un scurt formular”.

La 17 iunie, doi bărbați au fost reținuți în flagrant de polițiștii din Rezina, după ce au mers să ridice 320.000 de lei pe care escrocii l-au convins pe un localnic să-i împrumute de la bancă. Potrivit Poliției, un bărbat de 38 de ani din Rezina a fost contactat telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unei bănci. Aceștia i-au spus că pe numele său ar fi fost efectuat un transfer de bani peste hotare.

La 16 iunie, Poliția anunța că a înregistrat 22 de sesizări privind fraude telefonice. Dintre acestea, 13 cazuri s-au soldat cu pierderi materiale, prejudiciul total depășind 1 milion de lei. Cel mai grav caz a fost înregistrat în orașul Rîbnița, unde o femeie de 63 de ani a fost prejudiciată cu peste 500 000 de lei, în urma unei scheme investiționale. În luna martie 2025, victima a contractat credite și a utilizat economiile personale, transferând sumele către persoane necunoscute, care au indus-o în eroare sub pretextul unor investiții profitabile.

În perioada 12–14 iunie, la Poliție au fost înregistrate 28 de cazuri de escrocherii telefonice, prejudiciul total estimat depășind 4 milioane de lei. Dintre acestea, șase cazuri au fost comise în weekend, iar celelalte s-au produs anterior, fiind raportate ulterior de către victime.

De asemenea, doi tineri de 19 ani au fost reținuți în flagrant de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că activau în calitate de curieri într-o schemă de escrocherie. Aceștia au fost prinși în Chișinău, în momentul în care ridicau de la două victime sumele de 300.000 și, respectiv, 250.000 de lei, bani obținuți prin inducere în eroare.

Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a prezentat în cifre fenomenul escrocheriilor telefonice și online, care au luat amploare în ultima perioadă, lăsând zeci de moldoveni fără milioane de lei. „Persoanele cu vârsta de peste 66 de ani - cele mai expuse - 18,6% din total, urmate de categoria 36 - 45, 56 - 65, 26 -35. În 2026 valoarea prejudiciului estimat e de 157 milioane lei, iar prejudiciul mediu per cauză e de aproximativ 89 mii lei”, a menționat Cernăuțeanu, la audieri de la Parlament din 12 iunie.

La Parlament au avut loc, vineri, 12 iunie, audieri pe escrocheriile telefonice și online, care au lăsat, în 2025 și 2026, în special în ultimele luni, zeci de moldoveni fără milioane de lei.

Totodată, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a fost întrebat dacă Inspectoratul Național de Investigații (INI) ar proteja activitatea call-centrelor. „Eu nu cred și nu vreau să cred că există așa ceva”, a declarat acesta.

În ultimele zile, Poliția a înregistrat 22 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 3 milioane de lei. Dintre acestea, un caz s-a produs ieri, iar celelalte au avut loc în zilele precedente, fiind raportate ulterior de victime.

Și un bărbat de 62 de ani din Cahul a fost la un pas să cadă victimă unei escrocherii de proporții și să contracteze un credit de 900.000 de lei, după ce a fost manipulat de persoane care s-au prezentat drept reprezentanți ai „Cyber Poliției” și ai Serviciului de Informații și Securitate. Tentativa a fost dejucată datorită vigilenței soției sale și intervenției prompte a polițiștilor.

Deputații vor crea o comisie parlamentară de anchetă care va investiga schemele de fraude telefonice care au lăsat, recent, mii de moldoveni fără milioane de lei. Propunerea a venit din partea Partidului Nostru.

Pe 9 iunie, Poliția a înregistrat încă 19 cazuri de fraudă telefonică, soldate cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei.

O femeie din capitală a rămas fără aproape 1 milion de lei, după ce a fost contactată de persoane necunoscute, care s-au prezentat drept angajați ai unor instituții oficiale și sub pretextul schimbării contorului electric, au determinat-o să transfere sume mari de bani. În alte peste 20 de cazuri, victimele au pierdut, în total, peste 2 milioane de lei.

Totodată, o femeie de 55 de ani din Cahul a contractat un credit bancar și trei microcredite, iar banii au fost transferați escrocilor în trei tranșe.

Un bărbat de 68 de ani din capitală a fost convins de persoane care s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei să transmită bani prin intermediul unui curier. Victima a oferit sumele în trei tranșe, în perioada 7 aprilie – 22 mai, iar cazul a fost raportat Poliției. Pentru a obține banii, bărbatul și-a vândut două apartamente, a folosit economiile personale și a împrumutat bani de la rude.

Pe 21 mai, Poliția a înregistrat 21 de cazuri de escrocherii telefonice, iar prejudiciile raportate depășesc 2 milioane de lei.

Pe 20 mai, au fost raportate 23 de cazuri de escrocherie, iar în 18 dintre acestea victimele au transferat sume considerabile de bani. Prejudiciul total depășește 3,7 milioane de lei.


Pub