„Suplimentar, în Franța se află în arest preventiv alți cinci cetățeni ai Moldovei cu vârste cuprinse între 28 și 45 de ani, de origine din Bălți și Cahul. Ulterior perchezițiilor, autoritățile franceze au ridicat de la aceștia sute de cutii de țigări și sume importante de bani.
Printre cei cinci arestați se numără și organizatorul omorului – persoana de încredere a hoțului în lege și lider al organizației criminale cu același nume „Chitaeț,” care era responsabilă și de acumularea banilor pentru organizație. Prin urmare, liderul organizației a fost anunțat în căutare și în acest dosar, suplimentar anunțării lui în căutare în 2020 pentru trafic de droguri, de procurorii PCCOCS”, menționează oamenii legii, într-un comunicat.
Acțiunile de urmărire penală au avut loc în cadrul unei echipe comune de investigații create între organele de drept din ambele state. Omorul a fost comis în septembrie 2021. Potrivit materialelor dosarului de bază, investigat de autoritățile franceze, înaintea omorului, victima a accidentat automobilul pe care-l conducea, iar la fața locului s-au prezentat forțele de ordine. Sosite la fața locului, suplimentar gestionării legale a accidentului, autoritățile au confiscat din automobilul acestuia țigări introduse ilegal în Franța din Belgia, în valoare de circa 260.000 euro. Ulterior, superiorii victimei din organizația criminală „Chitaeț” i-au cerut suma de bani în contul mărfii confiscate, pentru ca mai apoi să treacă la răfuială fizică, în lipsa compensării pretinse.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!