6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Trotuarele de pe 6 străzi principale din capitală vor fi renovate. Care sunt acestea

Trotuarele de pe 6 străzi principale din capitală vor fi renovate, anunță Primăria municipiului Chișinău. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către viceprimarul Victor Chironda și prevede inițierea procesului de elaborare a documentației de proiect, pentru executarea lucrărilor de amenajare și reparație a trotuarelor.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie a fost desemnată în calitate de beneficiar și responsabil de iniţierea, organizarea şi coordonarea desfăşurării lucrărilor în limita aliniamentelor a următoarelor artere de circulație: bd. Dacia, str. Alba Iulia, str. Calea leşilor, bd. Decebal, şos. Hânceşti, str. Ion Creangă (în perimetrul Parcului „Dendrariu”).

De asemenea, serviciile municipale de profil vor identifica și evacua obiectivele amplasate neautorizat: construcţii, panouri publicitate exterioare, tarabe și chioşcuri, aflate pe trotuare, pentru a nu crea impedimente în desfășurarea intervențiilor de reabilitare.

Totodată, deținătorii și gestionarii de rețele vor evalua starea acestora, amplasate în perimetrul stradal și vor informa despre reabilitarea obiectivelor, în perioada de pregătire a executării lucrărilor de amenajare a trotuarelor.

Lucrările prevăd și intervenția serviciilor de gospodărire a spaţiilor verzi, care vor asigura executarea lucrărilor de tăiere, regenerare sau curăţare fitosanitară a arborilor existenți.

În prezent, sunt în desfășurare lucrările de renovare a trotuarelor din străzile A. Pușkin și M. G. Bănulescu – Bodoni, bd. Moscovei, dar și la intersecția străzilor: Bulgară - Alexandru cel Bun - Cojocarilor.


Pub