6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
ANRE se întruneşte mâine în şedinţă pentru a aproba un nou tarif la lumină: Cât ar putea achita consumatorii finali

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat ședință publică pentru data de 5 iulie 2023, unde urmează să examineze proiectele de decizie privind revizuirea tarifului la energia electrică.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit documentelor publicate de ANRE, Premier Energy solicită aprobarea prețului de 2,69 lei/kWh (fără TVA), cu 30 de bani mai mic decât tariful actual, pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune.

Totodată, compania FEE-Nord cere reducerea prețului la 3,37 lei/kWh (fără TVA), cu 21 de bani mai puțin față de tariful actual, pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt conectate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune.

Anterior, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a informat că urmare a ultimelor evoluții pe piața de energie electrică și în baza analizelor efectuate, s-au constat premise de micșorare a prețurilor pentru furnizarea energiei electrice de către furnizorii serviciului universal și de ultimă opțiune.


Pub