6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Solstițiul de iarnă 2018: Noaptea ce urmează va fi cea mai lungă din an

În 2018, solstițiul de iarnă începe în noaptea de 22 decembrie. La această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, iar durata nopții are valoarea maximă.

Foto: UNIMEDIA

Același eveniment marchează începutul iernii astronomice. Este corelat cu mișcarea anuală aparentă a soarelor pe bolta cerească și, în practică, vorbim de o consecință a mișcării reale a pământului în jurul soarelui, relatează playtech.ro.

Solstițiul de iarnă e sărbătorit de milioane de oameni din întreaga lume. La ruinele din Stonehenge în Anglia, mii de oameni se adună înainte de răsărit ca să sărbătorească. În Japonia, unii oameni sărbătoresc aruncându-se într-o baie fierbinte, care a devenit tradiție, numită yuzu, pentru a sărbători evenimentul, dar și pentru a se feri de răcelile obișnuite.

Interesul oamenilor pentru mișcările Soarelui este departe de a fi nou. Poate că nicio civilizație nu era atât de interesată de acest eveniment ca cea a mayașilor, explică Takeshi Inomata, profesor de antropologie la Universitatea din Arizona.

Înainte de cucerirea spaniolilor în secolul al XVI-lea, civilizația Maya a prosperat în sudeul Mexicului, Guatemala, Belize sau Honduras. Civilizația maya este cunoscută pentru construcțiile sale elaborate, inclusiv piramide sau palate, dar și pentru sistemul lor de scriere, cel mai sofisticat din Lumea Nouă.

Maya au fost fascinați de timp și mișcarea corpurilor celeste, iar calendarul este o parte importantă a sistemului lor de scriere. Cele două calendare principale au fost calendarul Long Count și Calendar Round.


Pub