31,01 lei/l Benzina A95 scade la 31,01 lei/l, motorina la 36,10 – noile rate ANRE valabile de mâine 6.000.000 accesări 6 milioane de accesări în 4 zile pe servicii guvernamentale – intensitatea atacului cibernetic dezvăluită la audiențe 500 / 800 / 1.000 lei Compensații energie: minim 500 lei, maxim 800 lei (lemne/electricitate) sau 1.000 lei (gaze/termice) – noi praguri sezon rece 990.000 lei O femeie de 54 de ani, înșelată de escroci, a trasmis aproape 1 milion de lei – a împrumutat și a luat credit
(video) „Experiență, profesionalism și reputație”: La mulți ani UNIMEDIA! Află ce ne-au urat deputații guvernării și ai opoziției

„Să rămâneți neîmblânziți”, „să nu vă boțiți” și „să fiți obiectivi” - sunt câteva dintre mesajele transmise de deputații din Republica Moldova echipei UNIMEDIA, care marchează astăzi 21 de ani de activitate. De la urări de succes până la recomandări despre modul în care presa ar trebui să reflecte activitatea guvernării, aleșii poporului ne-au vorbit despre așteptările lor de la mass-media și despre ce își doresc de la UNIMEDIA, la ceas aniversar.

Foto: UNIMEDIA

Unii ne-au vorbit despre independența presei, alții despre necesitatea unor materiale mai analitice, iar unii și-au amintit de rolul UNIMEDIA în evenimentele din 7 aprilie 2009.

Doina Gherman, vicepreședinta Parlamentului: „Mult spor, succese, realizări cât mai mari și audiență cât mai mare. Să fiți mulțumiți și satisfăcuți de rezultatele proprii.”


Serghei Ivanov, deputat PN: „Nu vă citesc tot timpul, poate din când în când. Ce vă pot ura? Să vă faceți treaba cu profesionalism. Să nu uitați că sunteți cea de-a patra putere în stat și țineți verticalitatea. Și, repet încă o dată: profesionalism și surse de informare corecte.”


Vasile Costiuc, liderul PPDA: „Eu am fost alături de voi cam de la început. Am urmărit evoluția. Am fost alături pe 7 aprilie 2009. Ați avut un rol extrem de important în schimbarea din 2009, la revoluția tinerilor, fiind una dintre cele mai căutate și urmărite platforme, mai ales în rândul tinerilor.

Eu îmi doresc să fiți la fel cum v-am cunoscut atunci când ați fost creată ca platformă online, una dintre primele platforme online din Republica Moldova.

Presa trebuie să fie câinele de pază. O să căutați și o să vedeți o frază care a stârnit o mare polemică în societate, când unul dintre judecătorii de la Curtea Supremă a numit presa „câini turbați”. Și presa s-a agitat: de ce i-a numit „câini turbați”?


Așa trebuie să fie presa adevărată: să pună presiune, pentru că sunteți puterea a patra. Politicienii și cei care conduc și gestionează fonduri de miliarde să aibă mare atenție atunci când ies și vorbesc public, să răspundă, pentru că dumneavoastră reprezentați interesul oamenilor și interesul public. Și atunci când îmblânzești guvernarea, îmblânzești presa, asta nu mai este presă. Vă doresc să rămâneți neîmblânziți.”

Bogdan Țîrdea, deputat PSRM: „Vă urez succes, vă urez realizări, vă urez să fiți tot atât de combativi, distanți, profunzi și să nu aveți preferințe politice. Preferința principală să fie oamenii Republicii Moldova și nevoile lor.


Ceea ce dumneavoastră, în mare parte, cred că ați realizat, în viziunea mea foarte subiectivă, este că sunteți probabil una dintre puținele mass-media cu adevărat independente, care se ține pe publicitate, pe sprijinul oamenilor, pe cititori și nu pe injecții financiare externe, care o să vă transforme în niște medii subiective, manipulatorii și controlabile, deci incredibile. Cam asta e ce vă urez: succes, baftă și să nu vă boțiți, cum spune moldoveanul.”

Ion Chicu, lider PDCM: „Felicitări! Cu această vârstă frumoasă, deja, cum se zice, sunteți maturi. Aveți experiență, profesionalism și, cel mai important, reputație. Aveți succes, aveți tot timpul determinarea aceasta de a fi obiectivi, de a informa societatea și să fiți independenți, așa cum ați fost în mare parte din acest timp.”


Marcel Spatari, deputat PAS: „Felicitări, o vârstă frumoasă, 21 de ani. Mulți ani înainte! Cu cât mai bine scrieți, cu atât mai mult vă citesc.”


Gaik Vartanean, deputat MAN: „Să fiți obiectivi, echidistanți și să vă dezvoltați în continuare. (...) Nu vă citesc în așa măsură cum o făceam acum 10 sau 5 ani, dar văd uneori și articole, și video-uri.


Adrian Belîi, deputat PAS: „Mesajul este să mențineți caracterul obiectiv și echidistant al știrilor, să aveți mai multe știri analitice, mai puține știri care promovează mediocritatea sau hype-ul unor persoane care se folosesc de moment, de slăbiciunile umane, de neajunsurile societății doar în interes personal. În rest, felicitări pentru un portal de știri puternic și informativ.”


Pub