„În vederea limitării impactului asupra resurselor acvatice, echipele de intervenție au instalat baraje absorbante de protecție și au aplicat materiale sorbante, destinate izolării și neutralizării poluanților depistați.
Acțiunea face parte dintr-un efort coordonat al autorităților, care desfășoară concomitent investigații pentru identificarea sursei de poluare și stabilirea persoanelor responsabile. În acest sens, sunt întreprinse verificări în teren și analize de laborator, iar toate circumstanțele producerii incidentului urmează a fi elucidate.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului subliniază că, în funcție de rezultatele investigațiilor, persoanele vinovate vor fi trase la răspundere conform prevederilor legislației în vigoare, inclusiv prin recuperarea prejudiciului cauzat mediului”, notează instituția.
Responsabilii precizează că vor reveni cu informații suplimentare pe măsura finalizării acțiunilor de control și a obținerii rezultatelor investigațiilor.
Pe 19 martie, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a informat despre apariția unor pete de ulei observate în râul Bîc, din municipiul Chișinău. Autoritățile au anunțat că a fost constituit, în regim de urgență, un grup de lucru.
Șefa S.A. „Apă-Canal Chișinău”, Diana Tacu, a anunțat că echipele instituției se află în prezent în zona râului Bîc, după ce au fost depistate mai multe pete. Potrivit acesteia, în perimetru persistă un miros specific de produse petroliere, însă concluziile finale vor fi stabilite după rezultatele analizelor de laborator.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!