Rezoluția, prezentată de Ucraina, cu susținerea aproape a tuturor țărilor din Uniunea Europeană, a fost aprobată cu 93 de voturi, 18 voturi „împotriva”, între care și din partea SUA și Rusia, în timp ce 65 de state s-au abținut. În comparație, o rezoluție formulată în mod similar în 2022 și 2023 a întrunit sprijinul a 141 de țări, amintește AFP.
SUA a propus o rezoluție rivală în Adunarea Generală, care inițial făcea apel doar la o încheiere rapidă a conflictului, fără nicio referire la integritatea teritorială, dar a fost pe larg modificată prin adoptarea mai multor amendamente din partea țărilor europene care au introdus referiri la integritatea teritorială și au cerut o „pace justă”.
Textul modificat a fost de asemenea supus votului la ONU, întrunind 93 de voturi pentru, 8 împotrivă și 73 de abțineri, inclusiv abținerea din partea Statelor Unite.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!