„Prima-doamnă Michelle Bolsonaro a fost pozitivă la Covid-19 joi. Ea este în stare bună şi va urma toate protocoalele stabilite”, a anunțat biroul Administrației prezidențiale. Michelle Bolsonaro, în vârstă de 38 de ani, este a treia soție a lui Jair Bolsonaro (65 de ani).
Cu puţin timp înainte de anunțul Președinției, ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei din Brazilia, Marcos Pontes, a declarat că a fost testat pozitiv, devenind al cincilea ministru din guvernul lui Bolsonaro diagnosticat cu boala Covid-19.
Răspândirea noului coronavirus nu dă semne de încetinire în Brazilia, cel mai mare focar din lume după Statele Unite. Brazilia a înregistrat miercuri noi recorduri pentru noi cazuri de Covid-19 (peste 58.200 în 24 de ore) şi decese (1.189) cauzate de această boală.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!