6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Un șef de sector al Poliției de Frontieră, reținut în dosarul contrabandei cu țigări de pe malul Prutului, Briceni
Continuă investigațiile în dosarul contrabandei cu țigări în valoare de circa 0,5 milioane lei depistată pe malul râului Prut, în perimetrul satului Șirăuți, raionul Briceni. Astfel, după cum anunțau procurorii PCCOCS în comunicatul de presă din 30 aprilie 2021, aceștia urmau să verifice, de comun cu ofițerii SPIA, dacă angajații postului Poliției de Frontieră responsabil de segmentul geografic, în care a fost contracarată infracțiunea, au fost implicați în facilitarea infracțiunii.
Foto: procuratura.md
Prin urmare, în ziua de vineri, 7 mai curent, procurorii au efectuat percheziții la domiciliile și birourile unor angajați ai Poliției de Frontieră din zona de nord a țării. Drept rezultat, au fost ridicate înscrisuri, acte și telefoane mobile ce ar fi fost folosite în activități ilegale.

În aceeași zi, în baza bănuielii rezonabile de implicare în infracțiunea investigată, a fost reținut un șef de sector al Poliției de Frontieră din acest segment de hotar. La 8 mai, polițistului i-a fost înaintată învinuirea, în baza articolelor 27, 42 alin.(5), 46, 248/1 alin.(4) lit.a) b) c) din Codul penal (participarea la tentativa de contrabandă cu mărfuri accizate).

În rezultatul examinării demersului procurorilor privind aplicarea arestului preventiv, în data de 9 mai, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au dispus plasarea acestuia în arest pentru un termen de 15 zile. Deoarece procurorii au solicitat un termen de 30 de zile, în scopul asigurării unor investigații obiective, această încheiere a fost contestată la Curtea de Apel Chișinău.

Reamintim, procurorii au contestat mandatul de arest eliberat tot pentru 15 zile și în privința unuia din liderii grupării care a fost reținut la 30 aprilie curent. Anterior descinderii oamenilor legii, figuranții au reușit să părăsească locul faptei cu mijlocul de transport. La fața locului, au fost depistate 70 de cutii, a câte 50 de blocuri de țigări în fiecare de marca Ashima fabricate în China și Ritm – de producție autohtonă. Tot acolo, a fost depistată și o barcă gonflabilă cu motor.

Potrivit legii penale, faptele comise sunt pedepsite cu închisoare de la 4 la 10 ani.

70 de cutii, a câte 50 de blocuri de țigări în fiecare de marca Ashima fabricate în China și Ritm - de producție autohtonă, de aproape 500 mii lei, au fost depistate pe malul râului Prut, în perimetrul satului Șirăuți, raionul Briceni. Tot acolo au fost depistate și o barcă din cauciuc gonflabilă cu motor, pompă pentru umflarea bărcii și o vâslă. Activitatea a fost deconspirată în noaptea de 29 spre 30 aprilie 2021 de către PCCOCS de comun cu SPIA al MAI.


Pub