6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Fără control și rețineri: În regiunea transnistreană se va circula liber în perioada sărbătorilor Pascale

În perioada 22 aprilie - 4 mai 2022, va fi asigurat un regim simplificat de trecere a persoanelor și a mijloacelor de transport ce vor întreprinde vizite cu caracter privat în localitățile din stânga Nistrului și mun. Bender, anunță Biroul Politici de Reintegrare. Informația a fost confirmată și prin canalul de corespondență dintre reprezentanții politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.

Foto: UNIMEDIA

Chișinăul a salutat această inițiativă și a venit cu apelul către Tiraspol de a stabili pentru o perioadă nedeterminată o liberă circulație plenară între ambele maluri, cu renunțarea la orice forme de control și de rețineri a persoanelor și a mijloacelor de transport așa după cum are loc pe malul drept al Nistrului.

„S-a accentuat că asigurarea circulației nestingherite pe un termen nelimitat este demult așteptată de către cetățeni, va fi pozitiv primită de toți locuitorii Republicii Moldova și va contribui la consolidarea măsurilor de încredere”, se arată în notă.


Pub