Este vorba de patru magistratele care sunt cercetate în cadrul dosarului mitei pentru judecători.
Procurorul general, Eduard Harunjen, a solicitat membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să-și dea acordul pentru pornirea urmăririi penale pe numele altor cinci judecători.
UNIMEDIA amintește că zece persoane au fost reținute într-un dosar de corupție: 3 judecătoare de la Curtea de Apel: Ludmila Ouș, Galina Moscalciuc, Liubovi Brânză, 2 judecătoare de la Judecătoria Chișinău, Victoria Hadîrcă și Tizu Svetlana, sediul Centru, un procuror de la Procuratura municipiului Chișinău, un avocat, un asistent judiciar, un medic și o persoană fizică inculpată pe un dosar.
Instanța de judecată a decis plasarea în arest preventiv în izolatorul Centrului Național Anticorupție pe un termen de 30 de zile a unui judecător, alți 2 judecători primind 20 de zile de arest în izolatorul CNA. Ceilalți doi judecători și procurorul implicați pe caz, au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Conform materialelor cauzei penale, s-a stabilit că judecătorii de la Curtea de Apel, precum și cei de la Judecătoria Centru, au pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare. Rolul avocatului și procurorului în schemă a constat în intermedierea transmiterii mijloacelor bănești de la de la medic și inculpat către magistrați.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!