Siria, o țară decimată de războiul civil, a fost puternic afectată de cutremur. Bilanțul se ridică la peste 1.400 de morți și peste 3.000 de răniți, însă autoritățile se așteaptă ca numărul victimelor să crească, în următoarele ore, pe măsură ce misiunile de căutare și salvare continuă.
Alep este unul dintre orașele cele mai afectate de cutremurele catastrofale, de la granița cu Turcia. Zeci de clădiri au fost puse la pământ, mii de oameni au rămas pe drumuri, în plin cod de vreme severă, iar spitalele sunt copleșite. Salvatorii abia mai fac față amplorii tragediei și încearcă să se descurce cu puținele resurse pe care le au la dispoziție. Însă, în tot acest haos, apar și vești care pot fi considerate adevărate minuni.Coordonatorul umanitar al ONU în Siria, El-Mostafa Benlamlih, a declarat pentru CNN că misiunea de căutare și salvare este îngreunată de lipsa de echipamente. El a mai adăugat că este nevoie de mai multe medicamente și echipamente medicale, în special apă proaspătă sau instrumente pentru a repara rezervoarele de apă deteriorate.
Un voluntar din grupul „Câștile Albe” a declarat că organizația sa nu primește suficient ajutor pentru a face față acestui dezastru. „Echipele noastre lucrează non-stop pentru a ajuta la salvarea persoanelor rănite. Dar capacitățile noastre, puterile noastre nu sunt suficiente pentru a face față acestui dezastru”, a declarat Ismail Alabdullah pentru CNN. „Acest dezastru necesită eforturi internaționale pentru a le gestiona”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!