18.251 buletine de vot Aproape 18.251 de buletine tipărite pentru alegerile din 7 localități azi 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 12,5 grade Maximă de 12,5 grade astăzi la Chișinău, vreme stabilă fără precipitații 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
Avertismentul lui Donald Tusk, după o discuţie cu șeful NATO: „Următoarele şase luni vor fi decisive”

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând sâmbătă pe platforma X, după o discuţie cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că „escaladarea din partea Rusiei avansează”, relatează agenția de presă DPA, citată de Agerpres și Hotnews.

Foto: Credit foto: FOT.TEDI/NEWSPIX.PL / Newspix.pl / Profimedia

„Cum am avertizat deja, escaladarea din partea Rusiei avansează”, a postat Tusk.

Următoarele şase luni vor fi decisive, a mai spus el. „Nu trebuie să excludem provocări din partea Rusiei împotriva unuia dintre membrii NATO”, a adăugat premierul polonez.

O vizită a directorului CIA John Ratcliffe la Moscova, miercuri, a alimentat speculaţiile în toată lumea.

Media americane au relatat că Ratcliffe a avertizat Rusia împotriva atacării unuia dintre statele membre NATO. Întrebat despre aceste relatări, Kremlinul a negat şi a acuzat Occidentul.

Polonia este unul dintre cei mai importanţi susţinători politici şi militari ai Ucrainei, care a fost invadată de Rusia. Ţara se simte de asemenea ameninţată de Moscova şi îşi sporeşte masiv cheltuielile militare, notează DPA.


Pub