Ședința s-a încheiat.
update A fost constituită o Comisie de anchetă pentru examinarea fenomenului escrocheriilor telefonice, financiare, digitale și evaluarea eficienței măsurilor de prevenire și combatere a acestora.
Din Comsie vor face parte 11 membri.
update Cu votul a 61 de deputați, raportul privind respectarea drepturilor omului libertăților fundamentale în RM, în anul 2025, a fost aprobat.
17:45
Vasile Coroi, avocatul poporului pentru drepturle copilului prezintă raportul pentru anul 2025.
17:41
Ceslav Panico, Avocatul Poporului, cu observații către aleșii care folosesc în discursuri expresii precum „nu și-a luat pastilele”: Atunci când pentru a critica ori discredita o persoană, se face referire la etnie, la limbpă vorbită, la faptul că e femei în politică, la aspect fizic, înălțime, vârstă, dizabilitate sau sănătate mentală. Toate acestea afectează nu doar persoana vizată către care se adresează. Prin aceste mesaje sun tafectate și multe alte persoane care împărtășesc aceleași caracteristici. Pot fi percepute ca un semnal că aceste persoane nu sunt acceptate pe deplin în societate sau că prezintă ceva anormal. Mulți oameni urmăresc și iau exemplu de la deputați.
17:15
În domeniul dreptului la muncă, anul 2025 a fost marcat de majorarea salariului minim la 5.500 de lei, intensificarea controalelor împotriva muncii nedeclarate și introducerea unor prevederi care interzic violența și hărțuirea la locul de muncă. Totuși, probleme precum restanțele salariale, accidentele de muncă și dificultățile de angajare a persoanelor cu dizabilități rămân actuale. Pe parcursul anului, Ombudsmanul a investigat 66 de cereri ce au vizat încălcarea drepturilor salariaților.
Accesul la justiție: sunt evidențiate reforme legislative privind asistența juridică garantată de stat, medierea, protecția victimelor violenței și consolidarea integrității sistemului judiciar. Totodată, se atrage atenția asupra necesității accelerării procesului de evaluare externă (vetting) a judecătorilor și procurorilor. Au fost examinate 215 cereri.
Dreptul la sănătate: sunt menționate inițiative precum digitalizarea sistemului medical, descentralizarea serviciilor de chimioterapie și extinderea accesului la asigurări medicale. Printre problemele identificate se numără lipsa specialiștilor în mediul rural, lipsa unui cadru privind malpraxisul și dificultățile de acces la servicii medicale. Au fost examinate 54 de cereri.
Drepturile avertizorilor de integritate: persistă dificultăți în protejarea persoanelor care raportează nereguli, inclusiv lipsa măsurilor eficiente de protecție și aplicarea neuniformă a legislației. Au fost investigate 3 cereri.
Accesul la informații de interes public: principalele probleme țin de nivelul redus de cunoaștere a legislației și refuzul unor autorități de a furniza informații. În acest domeniu au fost recepționate 6 cereri.
17:12
Ceslav Panico prezintă raportul privind respectarea drepturilor omului libertăților fundamentale în RM, în anul 2025.
17:10
Deputații au revenit în ședință.
16:31
Deputații au luat o pauză.
16:30
Deputații au aprobat, în lectura II, Proiectul de lege privind declararea utilității publice de interes național pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor
16:27
Deputații au aprobat, în lectura II, Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale
16:26
Deputații au aprobat, în lectură finală, Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea mecanismelor de intervenție în situații de criză).
16:25
Deputații examinează, în lectură finală, Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea mecanismelor de intervenție în situații de criză).
16:22
Deputații au aprobat, în lectura I, cu 63 de voturi, Proiectul de lege pentru modificarea Codului transporturilor rutiere nr. 150/2014 (art.31, 81).
16:09
Alexandr Trubca prezintă Proiectul de lege pentru modificarea Codului transporturilor rutiere nr. 150/2014 (art.31, 81).
16:06
Deputații au aprobat, în lecturile I și II, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Ucraina în domeniul securității sociale, întocmit la Chișinău la 19 martie 2026.
16:03
Domentiuc: Chiar credeți că acest acord va avea efect, cât timp ucrainenii își bat joc de moldovenii noștri? Avem cazul Ucrainciuc, apoi se speculează că încă o persoană a fost reținută la hotarul cu Ucraina.
16:00
Secretarul general al Ministerului Muncii, Dumitru Pîslaru, prezintă Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Ucraina în domeniul securității sociale, întocmit la Chișinău la 19 martie 2026.
15:59
Deputații au aprobat, în lecturile I și II, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului privind securitatea socială între Republica Moldova și Canada, întocmit la Ottawa la 13 martie 2026.
15:55
Secretarul general al Ministerului Muncii, Dumitru Pîslaru, prezintă Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului privind securitatea socială între Republica Moldova și Canada, întocmit la Ottawa la 13 martie 2026.
15:53
Deputații au aprobat cu 67 de voturi, în lectura I, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind salariile minime adecvate.
15:51
Grosu către Odnostalco: Domnule deputat, eu vă chem la ordine și vă rog frumos, aveți un comportament decent. Ca reprezentant al poporului pe care l-ați menționat, dimineață așteptam să vă ridicați în picioare
15:46
Marcel Spatari: Niciodată nu voi uita valoarea de 2935 lei - atât era cuantumul minim garantat de plată în sectorul real în 2021 - salariul minim în sectorul privat și asta în brut, pentru că în net, era aproape de minimul de existență. Era un nivel ridicol de jos. În sectorul bugetar, cel mai mc salariu era de 2000 lei. Eram „bogați” în salarii minime. Salariul a crescut la 6300 de lei anul acesta. Acum, salariu minim e încă foarte mic, iar o creștere mai importantă se lovește de rezistența mediului de afaceri. În plus, creșterea salariului minim are un impact bugetar direct, pentru că în sectorul public avem încă, din păcate, mulț angajați cu salarii mici. Deputați au fost întrebați dacă pot trăi cu un salariu minim, e o întrebare capcană, chiar dureroasă. Nu putem avea pretenția că deputații trebuie să fie necalificați și să fie remunerați corespunzător.
15:23
Odnostalco: Ce salariu minim trebuie să aibă un cetățean al RM, în realitățile actuale, ca să nu moară?
Mihail Gabriel-Ciobanu, Secretar de Stat Ministerul Muncii: Salariul minim nu e stabilit de Minsterul Muncii, de ministru, nici de secretar, ci de Guvern, după consultarea tuturor instituțiilor ș după ce a primti o apreciere la nivel economic privind factorii marcoeconomici din țară.
15:13
Deputații examinează proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind salariile minime adecvate. Se introduc noțiunile de „negocieri colective” și „acoperire cu convenții colective și contracte colective de muncă”.
15:02
Bertold: La moment, în țara noastră se află 21 700 de străini încadrați în câmpul muncii - din Ucraina, România și țări asiatice.
Proiectul a fost votat.
14:39
Felicia Bertold, secretară de stat la Ministerul Muncii, prezintă Proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj (garantarea drepturilor persoanelor cu statut de șomer care se deplasează în alt stat – cetățeni ai Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European și ai statelor semnatare ale Acordului Schengen, precum și membrii familiilor acestora).
14:38
Deputații au aprobat, în lecturile I și II, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de modificare nr. 1, semnat la Chișinău la 19 decembrie 2025, la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea Proiectului V de reabilitare a drumurilor din Moldova, semnat la Londra la 22 ianuarie 2024.
14:24
Nicolae Mîndra, secretar de stat MIDR: Până la moment RM a primit până la 10 mil. euro ca penalități pentru lucrări nerealizate în termen din contracte externe.
14:10
Constantin Cuiumju: Am întrebat concret, primele 150 miloane le-ați primit, în cadrul comisei ați relatat că zero lucrări s-au efectuat, erau 73 km, acum s-a extins cu 23 km, iar suma s-a dublat. Acum mai solicitați 150 mil. pentru 23 km. Cifra e aceeași, iar volumul de lucru - de 3 ori mai puțin nu bate nicio matematică, zero logică. Nu vi se pare straniu?!
14:00
Nicolae Mîndra, secretar de stat MIDR, prezintă Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de modificare nr. 1, semnat la Chișinău la 19 decembrie 2025, la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea Proiectului V de reabilitare a drumurilor din Moldova, semnat la Londra la 22 ianuarie 2024: „E un acord de dublare a sumei de împrumut de 150 milioane, luată de al BERD, pentru construirea sectorului de drum care leagă Vama Leușeni de Chișinău și lotul doi al centurii mun. Chișinău. Motivul e dublarea volumelor de lucrări, drumul fiind planificat să fie cu capacitate ridicată”.
13:59
Deputații au susținut, cu 63 de voturi, în lecturile I și II, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză de Dezvoltare pentru realizarea Proiectului „Programul de dezvoltare integrată a agriculturii și irigațiilor – (iDRIP)”.
13:43
Renato Usatîi: Înțeleg perfect, nu e o problemă când se iau credite pentru dezvoltare, ci atunci când se iau credite pentru consum, pentru a da pomene înainte de Paște sau a ridica cu 1000 de lei salariile înainte de alegeri. Nu vreau să votăm doar un credit, ci un proiect care va fi realizat. Rugăm să fie transparență. Votăm cu speranța că nu ne vom trezi cu noutăți că banii au plecat pe concerte de Ziua Independenței etc.
13:33
Ana Țurcan-Oboroc: În imediata apropiere a bazinului de acumulare din Criuleni se află crematoriul. Cum veți împăca aceste două obiecte industriale? Am înțeles că și colegii din Franța au acut întrebări la acest subiect.
Vasile Șarban: Așteptam demult, încă prin comisii această întrebare. Era un subiect care făcea parte dintr-un fel de negare a procesului de investiții și reabilitare a sistemelor centreale de irigare. Doar că totul se bazează pe norme, standarde și tehnologii implementate pe moment.
13:25
Vasile Șarban, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, prezintă Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză de Dezvoltare pentru realizarea Proiectului „Programul de dezvoltare integrată a agriculturii și irigațiilor – (iDRIP)”: Presupune 45 mil. Euro credit suveran, care va fi direcționat pentru reabilitarea celor două sisteme centrale de irigare. Vorbim despre 3070 de hectare și 365 de beneficiari și nu sunt doar ei, ulterior vor fi mai mulți
13:24
Aleșii au aprobat, cu 63 voturi, și în lectura II, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Agenția Franceză de Dezvoltare pentru realizarea Proiectului „Programul de dezvoltare integrată a agriculturii și irigațiilor.
13:21
Deputații au aprobat, cu 63 voturi, în lectura I, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Agenția Franceză de Dezvoltare pentru realizarea Proiectului „Programul de dezvoltare integrată a agriculturii și irigațiilor.
12:40
Cum se vor distribui milioanele din grant:
5 milioane de Euro - pentru dezvoltarea infrastructurii de irigare.
5,7 milioane Euro - pentru servicii de consolidare a capacităților și de extensie pentru fermieri și asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigare.
2 milioane Euro - la ANIF, Ministerul Mediului și Agenția Apele Moldovei pentru managementul durabil al apelor.
2,3 milioane Euro - managementul de proiect.
12:36
Deputații examinează în prima lectură Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Agenția Franceză de Dezvoltare pentru realizarea Proiectului „Programul de dezvoltare integrată a agriculturii și irigațiilor.
12:33
Gaic Vartanean, deputat MAN, cere audierea premierului Alexandru Munteanu privind declarația că „ar exista planul B” pentru Republica Moldova - unirea cu România, în cazul în care nu se vor iniția negocierile de aderare a țării noastre la UE.
PAS nu a susținut propunerea.
12:31
Vladimir Odnostalco, deputat PSRM, cere date clare de la ministrul Economiei despre moldovenii care s-au întors acasă din diasporă în ultimii ani și pe ce și-a baza declarația că e necesar să fie aduși circa 300 de mii de imigranți.
PAS nu a sprijinit inițiativa.
12:21
Grigore Novac, deputat PSRM, cere audierea ministre de Interne pe escrocheriile telefonice: Care e numărul total al victimelor, cifra sumelor, câte persoane au fost identificate și trase la răspundere, ce măsuri se întreprind. Fenomenul a luat amploare și trebuie să intervenim de urgență.
Renato Usatîi, lider PN: Solicităm crearea unei comisii de anchetă la subiect, nu doar audieri, cu audierile noi stăm bine. În plus, propunem un proiect de lege, care ar apăra cetățenii prin implementarea unui program care să anunțe oamenii că numerele care îi apelează sunt suspecte. În plus, proiectul se referă și la cartelele care pot fi vândute oricui fără vreun act de identitate. Acest haos și acești escroci trebuie opriți.
Novac a sprijinit crerea unei comisii de anchetă. Aceasta a fost inclusă pe ordinea de zi cu votul tuturor deputaților.
12:20
La un an de la trecerea în neființă a maestrului Eugen Doga, deputații i-au onorat amintirea cu aplauze în plen.
12:14
Igor Grosu, lider PAS: Felicit prezența în plen a delegației Radei Supreme a Ucrainei.
update 12:13
83 de deputați participă la ședința în plen.
Urmăriți live, pe UNIMEDIA:
Vedeți mai jos ordinea de zi a ședinței.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!