35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Șase ex-deputaţi şi trei deputaţi din actualul Parlament nu şi-au depus declaraţiile de avere

Șase ex-deputaţi şi trei deputaţi din actualul Parlament al Republicii Moldova nu şi-au depus declaraţiile de avere şi interese personale, iar alţi cinci ex-deputaţi şi doi actuali parlamentari au depus declaraţiile de avere şi interese personale tardiv. Despre aceasta a anunțat Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI).

Foto: UNIMEDIA

ANI însă nu a dat numele celor vizați.

Drept urmare, conform prevederilor legale, în privinţa ex-deputaţilor şi actualilor deputaţi care nu şi-au depus declaraţiile de avere şi interese personale sau au depus tardiv, ANI a demarat procedura de control al averii şi intereselor personale.

ANI precizează că subiecţii declarării vizaţi, urmează a fi notificaţi conform procedurii despre depunerea declaraţiei de avere şi interese personale, iniţierea procedurii de control și iniţierea cauzelor contravenţionale.

ANI anunță că verificările au fost efectuate în baza Dispoziţiei Preşedintelui ANI din 21 mai 2019, care prevede controlul declaraţiilor de avere şi interese personale depuse de către subiecţii declarării pentru anul 2018 (deputaţi,miniştri, judecători, procurori, etc). Instituția nu face însă publice numele persoanelor supuse controlului.


Pub