Procurorul și-a motivat decizia de a clasa cauza penală prin faptul că nu există un bănuit și nici circumstanțele unei infracțiuni.
În același timp procurorul menționează că în urma evaluării psihologice la care au fost supuși micuții nu au fost identificați „indicatori specifici copiilor victime a abuzului”, vârsta mică pe care o au aceștia nu le-a permis să înțeleagă dacă asupra lor s-a comis o infracțiune.
Totodată o echipă multidisciplinară a stabilit că starea de bine a micuților nu a fost afectată.
Tratament inuman la o grădiniță din Bălți. Două angajate ale instituției au fost acuzate că îi băteau și îi înjurau pe copilași. Procurorii fac cercetări, după ce au primit înregistrări audio din care se înțelege clar că copiii sunt pălmuiți și înjosiți de cele care urmau să le dea educație.
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a sesizat din oficiu cu privire la cazul copiilor bătuți și insultați în una dintre grădinițele din mun. Bălți și condamnă comportamentul abuziv al educatorului și asistentului față de micuți. Ombudsmanul a menționat că nici un temei nu poate justifica prezența unor astfel de persoane în sistemul educațional, nici chiar lipsa de cadre didactice.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că s-a autosesizat cu privire la cazurile de violență din grădinița de la Bălți. Astfel, MEC condamnă orice caz de violență și menționează că efortul educatorului trebuie să fie concentrat pe oferirea unei educații de calitate și pe crearea unui mediu prietenos pentru noile generații.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!