35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Ultima oră! Un nou val de pete de produse petroliere pe Nistru. Guvernul se întrunește de urgență în ședință

Un nou val de pete de produse petroliere este atestat, la moment, în zona podului de la Unguri, raionul Ocnița, anunță ministrul Mediului Gheorghe Hajder. În acest context, la indicația prim-ministrului, în câteva minute va avea loc o ședință de urgență.

Foto: colaj

„În urma informațiilor oferite de colegii din teritoriu, s-a constatat că în acest moment vine un nou val de pete de produse petroliere, care la moment sunt atestate în zona podului de la Unguri, raionul Ocnița.  

La indicația prim-ministrului, în câteva minute va avea loc o ședință de urgență, desfășurată pe platforma Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), cu participarea reprezentanților autorităților relevante, în vederea evaluării situației și a aplicării măsurilor necesare.   

Menționăm că la moment avem 22 de filtre absorbante funcționale, iar stațiile de captare sunt protejate suplimentar cu câte 4 filtre absorbante.  Rămânem vigilenți și monitorizăm atent situația.  Revenim cu detalii”, informează ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.

Pe 10 martie, pete uleioase au fost semnalate pe apa râului Nistru, în amonte de localitatea Naslavcea.

Locuitorii municipiului Bălți au rămas fără apă potabilă în dimineața zilei de 11 martie, după ce autoritățile au decis sistarea alimentării din motive de siguranță sanitară. Potrivit informațiilor preliminare, o pată de produse petroliere ar fi ajuns în apropierea stației de pompare din râul Nistru

Pe 12 martie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că substanța petrolieră continuă să se reverse dinspre Ucraina și ajunge în Nistru.

Gradul de risc galben a fost instituit pentru sectorul de nord al râului Nistru, în cadrul ședinței Centrului Național de Management al Crizelor.

Premierul Alexandru Munteanu a solicitat prin Ministerul Afacerilor Interne, activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în contextul deversărilor de petrol în râul Nistru.

Ministerul Mediului al Republicii Moldova a anunțat că autoritățile au activat protocoalele de coordonare interinstituțională, ca urmare a informațiilor preliminare privind o posibilă poluare a râului Nistru.

Guvernul a instituit pe data de 15 martie stare de alertă de mediu pe râul Nistru pentru 15 zile, ca răspuns la riscurile de poluare.

Luni, 16 martie, Ministerul Mediului de peste Prut a anunțat că alimentarea cu apă din Nistru rămâne suspendată pentru cel puțin încă 12 ore în localitatea Naslavcea și în raioanele Soroca, Bălți, Florești și Sângerei.

Din cauza sistării alimentării cu apă potabilă, primăria de Bălți a luat decizia ca, începând din 17 martie, gimnaziile și liceele din municipiu să fie trecute temporar la învățământ la distanță. Grădinițele își vor continua activitatea în regim obișnuit.

Chișinăul a transmis, la 17 martie, 40 de tone de apă potabilă orașului Bălți. Anunțul a fost făcut în ședința CSE, de către primarul capitalei, Ion Ceban, care a declarat că situația din nordul țării este „inadmisibilă”.

Și Primăria Iași a trimis la Bălți, al doilea oraș ca mărime din Republica Moldova, un convoi umanitar de cisterne cu apă potabilă pentru a sprijini locuitorii.

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a declarat ,la 17 martie, că toate probele prelevate de specialiștii din capitală, din râul Nistru din diverse localități ale țării sunt bune.

De cealaltă parte, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, l-a acuzat pe Ion Ceban de răspândirea falsurilor.

Pentru prima dată de la declanșarea crizei de pe Nistru, toate cele trei puncte critice (Naslavcea, Cosăuți, Rezina) au atins, pe 17 martie, limita maximă admisibilă de 0,1 mg/l pentru produsele petroliere. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului.


Pub