6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Oficial de la Kiev: Rusia a blocat două porturi ucrainene de la Marea Azov

Volodymyr Omelyan, ministrul ucrainean al Infrastructurii, susţine că porturile ucrainene Berdeansk şi Mariupol de la Marea Azov sunt sub blocadă, forţele ruse nepermiţând accesul sau plecarea navelor.

Foto: mediafax.ro

În total, 35 de nave nu pot efectua operaţiunile normale, intrarea în Marea Azov fiind permisă doar vasele care se îndreaptă spre porturile ruseşti, a precizat oficialul de la Kiev.

„Scopul este simplu - prin blocarea porturilor ucrainene de la Marea Azov, Rusia speră să alunge Ucraina de pe propriul teritoriu - teritoriu care ne aparţine în conformitate cu toate legile internaţionale relevante", a mai afirmat Omelyan, scrie Reuters.

Duminică, ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul asupra a trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor.

UNIMEDIA menționează că Ucraina acuză Rusia că a deschis focul şi a confiscat trei nave militare care îi aparţin, șase dintre oamenii de la bord fiind răniţi. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de duminică, 25 noiembrie.

Reprezentanţii FSB au declarat că au demarat această acţiune deoarece navele ucrainene au intrat ilegal în apele sale teritoriale, ignorând avertismentele.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a denunţat „un act agresiv al Rusiei” şi o „escaladare premeditată” din partea Moscovei în zona Mării Azov.

În consecință, Petro Poroșenko a introdus, prin decret, stare de război în zece regiuni ale țării.

De menționat că Pavel Filip a spus că nu există pericol de securitate a Republicii Moldova în contextul declarării stării de război în Ucraina.

Totodată, cetățenii moldoveni care vor să călătorească în Ucraina vor trebui să fie pregătiți pentru verificări suplimentare la trecerea frontierei. De asemenea, pentru eventuale întrebări sau neclarități, oamenii pot apela la Linia verde 022-259-717, disponibilă 24/24.

După trei zile de la incident, și Președinția a venit cu o reacție privind tensiunile recente pe dimensiunea ruso-ucraineană.

Potrivit hromadske.ua, printre cele 23 de persoane se află și Veaceslav Zimcenco, un tânăr de 20 de ani din Chișinău.


Pub