„Procuratura Anticorupție informează opinia publică că pe lângă acuzațiile de îmbogățire ilicită, la 18 februarie 2022, a fost pornită suplimentar urmărirea penală în privința a patru ex-deputați în Parlamentul Republicii Moldova, care sunt bănuiți de coruperea colegilor săi pentru a-i determina să părăsească fracțiunea parlamentară din care făceau parte (infracțiune prevăzută de srt.325 alin.(3) din Codul penal).
Cei patru ex-deputații sunt bănuiți că în perioada noiembrie 2015 – 21 decembrie 2015, fiind aleși pe listele unui partid parlamentar, acționând prin înțelegere prealabilă din numele unui alt partid parlamentar, au promis și au dat unor deputați, care dețineau mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, mijloace bănești în valută străină în sume care variau de la 200 000 până la 300 000 euro, fiecărui deputat, ceea ce constituie echivalentul sumei de la 4 300 200 lei până la 6 450 750 lei, conform cursului oficial mediu stabilit de Banca Națională a Moldovei pentru acea dată, ceea ce constituie proporții deosebit de mari, pentru ca aceștia să părăsească fracțiunea parlamentară din care făceau parte și în calitatea acestora de deputat să voteze proiectele de legi înaintate de partidul de guvernământ din acea perioadă.
Ca urmare a acțiunilor de corupere, la 21 decembrie 2015, deputații cărora li s-au transmis mijloacele bănești au anunțat public că au părăsit fracțiunea parlamentară din care făceau parte.
Menționăm că ex-deputații vizați în această cauză penală sunt urmăriți penal la moment de către procurorii anticorupție și în alte cauze penale de îmbogățire ilicită, respectiv în privința acestora deja sunt aplicate măsuri preventive sub formă de arest preventiv, iar în privința unuia dintre ei, arest la domiciliu.
Remarcăm că, acțiunile de urmărire penală referitor la circumstanțe expuse supra, la moment sunt în curs de desfășurare, la finalizarea cărora vom reveni cu informații actualizate.
Subsecvent, ținem să precizăm că investigațiile penale pe aceste cazuri se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanelor vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal”, arată nota emisă de procuratură.
Potrivit instituției aceștia sunt Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov și Anatolie Zagorodnîi.
Procurorii anticorupție au ridicat mai multe bunuri în urma perchezițiilor care au avut la domiciliile persoanelor vizate, în automobilele acestora, precum și la sediile deținute de rude ale celor 5 ex-deputați. Printre bunurile ridicate se numără calculatoare, telefoane mobile, documente, înscrisuri de ciornă și alte probe, care urmează a fi examinate pentru a stabili relevanța pentru investigațiile efectuate pe aceste cazuri.
Patru ex-deputați au fost reținuți atunci pentru 72 de ore, în urma perchezițiilor. Ar fi vorba despre Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov și Anatolie Zagorodnîi.
Pe parcursul aceleiași zilei, a fost reținut și ex-deputatul Sergiu Sîrbu în dosarul celor 13 foști deputați, bănuiți de îmbogățire ilicită.
Violeta Ivanov a primit vineri 20 de zile de arest în izolatorul CNA, după care a fost schimbată măsura în arest la domiciliu.
La data de 4 februarie, foștii deputați Artur Reșetnicov și Vladimir Vitiuc au primit 30 de zile de arest în izolatorul CNA. La fel, mandat de arest a primit și Sergiu Sîrbu. Acesta va sta închis pentru 20 de zile.
Ulterior aceștia au venit cu recursuri însă acestea au fost respinse de magistrații Curții de Apel.
„Descinderile și reținerile fac parte din spectacol, prin care se urmărește distragerea atenției de la adevăratele probleme cu care se confruntă societatea și creșterea în lanț a prețurilor. Victimele show-ului cu mascați sunt adversarii actualei guvernări, adică opoziția, nicidecum hoții și incompetenții de la putere, care prejudiciază statul zi de zi și sărăcesc tot mai mult populația”. Astfel a comentat reținerea liderul Partidului Șor, Ilan Șor.
„Și pentru noi a fost pe neașteptate ceea ce s-a întâmplat ieri, tragem nădejde că ba ajunge la final, pentru că aceste modificări afectează dur, pe noi puternic ne-a afectat, noi următorul Parlament nu am trecut, afectează imaginea partidului și deputaților în societate, pentru că oamenii pierd încrederea. Ei au trădat nu doar partidul, dar și alegătorii”. Aceasta a fost prima reacție a liderului PCRM, Vladimir Voronin, după reținerea foștilor deputați ai PCRM.
Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu o reacție la acuzațiile că ar fi ordonat reținerea foștilor deputați. Președinta a negat învinuirile și a menționat că nu a dat indicații „pentru justiție”, iar ceea ce face este să sprijine reformele.
Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că va depune o sesizare la Procuratură să fie audiați nu doar cei care au migrat de la PCRM, dar și PLDM și PL. Acesta a mai spus că nu este suficient să fie cercetați pe faptul de îmbogățire ilicită. „Întrebarea a fost alta preluarea puterii de către Plahotniuc, ceea ce cade sub incidența unui alt articol și din Constituție - uzurparea puterii politice”, a menționat Carp.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!