35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
PAS va avea un nou deputat în Parlament: Cine îi va lua locul Victoriei Belous

Victor Mătrăgună ar putea ocupa mandatul de deputat rămas vacant după demisia Victoriei Belous. Comisia Electorală Centrală a luat act de vacanța mandatului și a propus Curții Constituționale validarea candidaturii acestuia de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate.

Foto: UNIMEDIA

„Comisia Electorală Centrală, în cadrul ședinței de astăzi, a luat act de vacanța unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova atribuit Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Vacanța mandatului a survenit urmare a cererii de demisie depusă de Belous Victoria, aleasă pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune Solidaritate”.

Comisia va propune Curții Constituționale de a declara ales și de a valida mandatul de deputat al candidatului supleant Mătrăgună Victor de pe lista aceluiași partid”, se arată într-un comunicat.

Pe data de 29 iulie, Victoria Belous, deputata care i-a numit „bolfoșei” pe unii colegi din Parlament, a renunțat la mandatul de parlamentar după ce a preluat funcția de ministru al Finanțelor în noul Guvern.

La data de 1 iulie 2026, deputata PAS Victoria Belous, ex-ministră a Finanțelor, a prelut șefia Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, după ce Radu Marian și-a anunțat demisia din această funcție, în legătură cu scandalul numirea lui Dumitru Vangheli la MoldATSA.

Pe 21 iulie, Guvernul în frunte cu premierul desemnat Vasile Tofan a primit votul de încredere. 53 de deputați PAS l-au susținut, la ședința Parlamentului, după 6 ore de întrebări și răspunsuri.

Guvernul în frunte cu Vasile Tofan a cerut pe 21 iulie, în plen, deputaților, vot de încredere.

Tot pe 21 iulie, la ora 10:00, premierul desemnat Vasile Tofan, alături de viitorii miniștri din Guvern, s-a prezentat la ședința Comisiei Juridice a Parlamentului. Acesta a răspuns la întebările deputaților și a prezentat Cabinetul de miniștri.


Pub