6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(foto) Pe două roți, prin capitală: Amatorii de biciclete și trotinete au participat la maratonul „Velo Road Chișinău”

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă în capitală s-a desfășurat Maratonul „Velo Road Chișinău”, ediția a IV-a. La eveniment au participat peste 150 de persoane, de la copii, juniori, tineri și familii întregi, până la seniori, care au traversat cu bicicleta, cu trotineta sau cu bicicleta electrică traseul stabilit de Centrul Municipal de Tineret Chișinău.

Foto: Primăria Chișinău
Potrivit municipalității, startul a fost dat de la Primărie, la ora 09:00, iar timp de o oră, maratoniștii s-au deplasat pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, până la Academia de Științe a Moldovei, după care s-au întors pe bulevardul central, direcția spre sectorul Buiucani, au traversat Piața Dimitrie Cantemir, strada Ion Creangă, cu întoarcere la Piața Unirii Principatelor Române, de unde s-au întors la Primărie, unde a fost finișul.

Cursa de cicliști a fost însoțită de echipaje de poliție, inclusiv pe biciclete, pentru a asigura securitatea participanților la Maraton.

„Primarul General, Ion Ceban a participat în cursă pe trotinetă, alături de pretori de sector, reprezentanți ai municipalității, ai Direcției generale educație, tineret și sport și, respectiv, ai Centrului Municipal de Tineret Chișinău. Edilul capitalei a declarat că în ultimul an și jumătate utilizează frecvent transportul alternativ, trotineta electrică sau bicicleta, spre serviciu și seara spre casă, încurajând astfel și alți cetățeni ai capitalei să procedeze la fel.

În context, Ion Ceban a spus că orașul este mai bine adaptat acum pentru deplasarea cu bicicleta sau cu trotineta, ceia ce nu era mai înainte, având în vedere că infrastructura de drumuri care face legătura dintre sectoare, permite deplasarea în siguranță, fiind reabilitate trotuarele, carosabilul și fiind amenajate benzi dedicate pentru transportul public”, menționează reprezentanții Primăriei într-un comunicat.



Pub