„Ieri, 19 decembrie 2023, pe pista de control s-a apropiat microbuzul de model Mercedes Sprinter, cu numere de înmatriculare italiene. La solicitarea polițiștilor de frontieră, șoferul de 40 de ani a prezentat actele de călătorie și cele pentru vehicul. În cadrul examinării actelor și a unității de transport au apărut bănuieli, fiind generate discrepanțe cu privire la corectitudinea numărului de șasiu ștanțat. În acest sens, verificările au fost extinse de comun cu ofițerii FRONTEX.
Ca urmare, a fost stabilit că numărul plăcuțelor de înmatriculare nu coincide cu cel al șasiului ștanțat în locul prevăzut conform construcției tehnice, iar sticherele adiționale prezintă indici de substituire. Ba mai mult, din cercetările ulterioare s-a aflat că bărbatul ar fi sustras autovehiculul la Parma, Italia, în data de 18 decembrie 2023, și din acel moment, a fost monitorizat de către proprietar prin aplicația GPS, instalată la bordul microbuzului.
La cele depistate, bărbatul a ales să rămână reticent și să nu ofere detalii suplimentare cu privire la vehiculul condus. Până la elucidarea circumstanțelor pe caz, microbuzul a fost indisponibilizat pe teritoriul SPF Cahul”, se arată în mesajul Poliției de Frontieră.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!