6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Andrian Candu la APCE: Actuala guvernare riscă să devină un mare eșec

„Consiliul Europei trebuie să urmărească atent situația din Moldova. Există riscul ca actuala guvernare să devină un mare eșec.” Declarația a fost făcută de parlamentarul PD Andrian Candu, în cadrul sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Foto: captura foto

„Actuala guvernare a pornit o adevărată „vânătoare de vrăjitoare” împotriva liderilor şi membrilor partidelor de opoziţie. Se admit multiple abuzuri, încălcări ale legii şi de procedură atunci când este ridicată imunitatea parlamentară a deputaţilor”, a declarat Andrian Candu.

Democratul acuză coaliția PSRM-ACUM și de demiterea profesioniștilor din sistem, pe motiv că au activat în Guvernul precedent.

Totodată, potrivit lui Candu, deși guvernarea PSRM-ACUM a declarat că își dorește depolitizarea instituțiilor statului, în realitate are loc politizarea acestora: „Majoritatea judecătorilor Curţii Constituţionale, numiţi recent în funcţii, sunt membri ai partidelor de la guvernare, iar preşedintele CC este unul dintre liderii Partidului Socialiştilor, aflat la guvernare", a menționat Andrian Candu.

Deputatul democrat a mai denunţat în cadrul APCE faptul că cele mai importante legi adoptate în Republica Moldova nu au fost supuse expertizei Comisiei de la Veneţia. În acest context, a fost invocat cazul când selectarea candidaţilor la funcţia de procuror general a revenit unei comisii guvernamentale şi nu Consiliului Superior al Procurorilor, aşa cum prevede Constituţia.

Andrian Candu a solicitat Consiliul Europei să urmărească îndeaproape ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, menționând că „există un risc enorm ca actuala guvernare să fie un mare eșec”.


Pub