79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Președintele Zelenski, întâmpinat de Maia Sandu la Chișinău, după parada de Ziua Independenței R. Moldova

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost întâmpinat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Președinție, în seara zilei de 27 august, când țara marchează 35 de ani de la proclamarea independenței.

Foto: Captură de ecran

Ulterior, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele României, Nicușor Dan, și președintele Ucrainei, Volodîmir Zelenski, susțin declarații de presă comune la Chișinău, în cadrul reuniunii trilaterale desfășurate de Ziua Independenței Republicii Moldova.

Sărbătoarea continuă în Piața Marii Adunări Naționale. Scena din centrul capitalei găzduiește un concert dedicat celor 35 de ani de Independență a Republicii Moldova, cu participarea mai multor artiști și formații autohtone.

Deputata Partidului Democrația Acasă, Valentina Meșină, a relatat că ea și colegii săi din formațiunea  politică au fost opriți de oamenii legii, atunci când au vrut să depună flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, de Ziua Independenței Republicii Moldova. „Explicația polițiștilor: „Acum depun flori doar demnitarii.” De când deputații Parlamentului RM nu mai sunt demnitari ai statului? Imaginea care rămâne din această dimineață este alta: garduri, oameni ținuți la distanță, veterani rămași după gard și o prezență a poliției cum nu-mi amintesc să fi văzut în toți acești ani la o depunere de flori. De cine se tem Maia Sandu și Igor Grosu?”, a menționat parlamentara.

Președinta Maia Sandu i-a invitat pe președintele României, Nicușor Dan, și pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la manifestările dedicate împlinirii a 35 de ani de independență a Republicii Moldova.

Astăzi după-amiază, președintele României, Nicușor Dan, a fost întâmpinat de Maia Sandu la Chișinău. Liderul de la București participă la festivitățile de Ziua Independenței Republicii Moldova.

Ex-președintele Igor Dodon a criticat organizarea paradei militare dedicate celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, afirmând că că evenimentul ar trebui să fie unul „modest”, fără cheltuieli considerabile. „Ar fi logic, când îi spui unui profesor că nu sunt bani pentru el”, a spus liderul PSRM.

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Missail-Nichitin, a comentat criticile cu privire la organizarea paradei militare de Ziua Independenței, în contextul de securitate tensionat din regiune și în care spațiul aerian al țării noastre este survolat frecvent de drone. Întrebată dacă nu există riscuri în acest sens, mai ales că țara noastră va fi vizitată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și de cel al României, Nicușor Dan ministra a răspuns: „E o bună ocazie de a arăta care sunt capacitățile Ministerului Apărării și ale MAI, dar și ale altor structuri de forță. Se iau toate măsurile necesare pentru a reduce riscurile , continuu e monitorizat și spațiul aerian, dar și alte medii. În plus, am avut deja experiența Summitului de la Bulboaca, la care au participat peste 50 de lideri, președinți și prim-miniștri”.

Totuși, de Ziua Independenței, cinci drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 27 august, în contextul atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei. Potrivit Ministerului Apărării, aparatele de zbor au fost detectate în zona de sud-est a țării, iar autoritățile au monitorizat permanent situația aeriană.

De asemenea, Poliția a fost sesizată, în această dimineață, de un cetățean care a observat un obiect zburător căzut la sol în apropierea traseului Chișinău - Basarabeasca.

Ministerul Afacerilor Externe a condamnat încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către cinci drone și incidentul privind depistarea la sol a unei drone în apropierea traseului Chișinău–Basarabeasca.

Tradițional, de dimineață, președinta Maia Sandu, speakerul Igor Grosu și premierul Vasile Tofan, alături de zeci de persoane, au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței.

Ex-președintele țării, Igor Dodon, a transmis și el un mesaj de Ziua Independenței, în care a pledat pentru cooperarea cu toate statele și prioritizarea intereselor naționale. „Principala lecție a acestor 35 de ani este simplă: nimeni nu ne va rezolva problemele în locul nostru. Doar noi înșine putem face Moldova puternică și prosperă”, a transmis liderul PSRM.

Anterior, Guvernul a aprobat Programul naţional de acţiuni consacrate sărbătoririi a 35 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova „Independența care ne unește. Moldova-35”, care prevede și excluderea festivității de pe 31 august.


Pub