6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Peste 53 milioane de euro, acordați pentru reabilitarea coridorului feroviar Nord-Sud: Banii, oferiți de BEI și UE

Uniunea Europeană și Banca Europeană pentru Investiții oferă 53,2 milioane de euro pentru reabilitarea coridorului feroviar Vălcineț - Ocnița - Bălți - Ungheni - Chișinău - Căinari. Banii vor fi folosiți pentru reabilitarea a 128 km de cale ferată care sunt într-o stare nesatisfăcătoare - generează riscuri pentru circulația feroviară și poate perturba funcționarea lanțurilor logistice regionale, comunică Guvernul.

Foto: UNIMEDIA

„În acest context, Guvernul a aprobat inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Contractului de finanțare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiții. Suma alocată include 41,2 milioane euro ca un împrumut pe 30 de ani la condiții avantajoase din partea BEI și un grant de 12 milioane euro din partea Uniunii Europene. 

Tronsonul care urmează a fi reabilitat asigură legătura feroviară cu mediul industrial situat în nordul și centrul Republicii Moldova, zonele libere economice din Mărculești, Bălți, Ungheni și Chișinău, precum și exportul, importul și tranzitul mărfurilor din România și Ucraina. De asemenea, acesta face legătură cu coridorul feroviar Căinari - Cimișlia - Basarabeasca - Giurgiulești, fiind utilizat inclusiv pentru logistica mărfurilor transportate în porturile dunărene și cele de la Marea Neagră.

Implementarea proiectului va aduce mai multe beneficii privind micșorarea duratei curselor feroviare, creșterea cotei de piață a transportului feroviar de mărfuri de mare tonaj și a celui de gabarit, micșorarea sarcinii asupra infrastructurii rutiere, reducerea gradului de uzură a drumurilor și sporirea nivelului de siguranță în traficul rutier”, se arată în nota instituției.

 


Pub