Potrivit responsabililor, șeful preierul va avea o serie de întrevederi bilaterale cu lideri politici și reprezentanți ai companiilor internaționale. În discuții, Dorin Recean va promova agenda economică a țării noastre, cu accent pe beneficiile pe care le oferă Republica Moldova investitorilor din străinătate. Totodată, prim-ministrul va vorbi despre preocupările legate de securitatea informațională, dar și eforturile de consolidare a independenței energetice a Republicii Moldova.
„Forumul Economic de la Davos reunește aproape 3 000 de lideri din peste 130 de țări, incluzând 350 de oficiali guvernamentali, inclusiv 60 de șefi de stat și de guvern, din toate regiunile importante. Din componența delegației țării noastre mai fac parte ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, și Natalia Bejan, șefa Agenției de Investiții.
Subiectele de pe agenda Forumului cuprind evoluția economică globală, situația energetică, obiectivele climatice și modul în care inteligența artificială poate contribui la îmbunătățirea vieții oamenilor”, precizează serviciul de presă al Guvernului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!