6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Primarul de Vulcănești va compărea în fața magistraților: Va explica de ce și-a numit doi vice-primari, deși avea dreptul doar la unul

Procuratura Anticorupție Oficiul Sud a expediat joi, 17 februarie, în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a primarului orașului Vulcănești, UTA Găgăuzia, pentru săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu.

Foto: Captură de ecran

Potrivit informațiilor, persoana este învinuit că, exercitând funcția de primar al orașului Vulcănești, UTA Găgăuzia, cunoscând despre faptul că, printr-o decizie a consiliului orășenesc Vulcănești din noiembrie 2019, a fost aprobată doar o funcție de vice-primar al orașului Vulcănești, iar propunerea lui privind numirea a doi vice-primari, a fost respinsă, deoarece nu a fost votată cu numărul necesar de voturi, la 10 decembrie 2019, și-a depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, atunci când a semnat dispoziția prin care a numit doi vice-primari ai primăriei Vulcănești, cărora li s-a dispus achitarea remunerărilor salariale conform statelor de personal.

Ulterior, primarul orașului Vulcănești, a contestat în instanța de judecată, deciziile consiliului orășenesc Vulcănești prin care a fost aprobată doar o unitate de vice-primar, acțiuni care au fost respinse de judecători, la moment fiind decizii judecătorești definitive și irevocabile pe acest fapt.
Astfel, ca urmare a acțiunilor intenționate a primarului orașului Vulcănești, bugetul administrației publice locale a fost prejudiciat considerabil cu 54 156 lei, suma achitată constituind remunerarea salarială, pentru o funcție suplimentară de vice-primar, începând cu aprilie 2020 până în septembrie 2020, când în baza dispoziției primarului, un vice-primar a fost concediat, cu eliberarea din funcție.
Concomitent cu expedierea cauzei penale în instanța de judecată, procurorii au înaintat demers de aplicare față de primarul orașului Vulcănești, a măsurii de constrângere – suspendarea provizorie din funcție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive pe marginea cauzei penale.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


Pub