„Dvs veți spune „începeți cu voi, tăieți din salariile voastre”. Vreau să vă spun, poate va suna populist, dar, de exemplu, o mică contribuție a biroului meu. Biroul prim-ministrului are 23 de funcții conform statelor, noi am redus cu 39%, la 13. La moment sunt ocupate 5. Poate unii oameni vor spune „ești populist”, din contra, trebuie să ai mai mulți oameni, să ai 10 oameni la corpul de control, să-i trimiți peste tot, dar chiar și la nivelul prim-ministrului încercăm, cu resurse puține, să avem un aparat central mic și să lucrăm prin alte instituții existente - Consiliul economic, pe care îl punem pe reglementare și pe controale, de exemplu, colegii din Cancelarie, pe care îi aruncăm pe alte fronturi. Chiar de la mine încerc să dau un exemplu, că am o echipă mică și nu vreau să o cresc, pentru că dacă tu ceri unor agenții să reducă statele cu 10-20%, în unele cazuri chiar cu 30%, nu le voi numi deocamdată, ca să nu stresez lumea, dar trebuie să începi de la tine și de la mine am început cu 39%”, a declarat Vasile Tofan.
Vasile Tofan a anunțat, la ședința Guvernului din 22 septembrie, despre reducerea biroului premierului cu 39%.
Tot la ședința Executivului, premierul a declarat că programul de compensații pentru sezonul rece urmează să fie revizuit, în contextul prețurilor ridicate la gaz și al cheltuielilor suportate de stat în anii precedenți. „Noi nu ne putem permite în fiecare an să cheltuim miliarde de lei pe compensații. Efectiv nu avem bani”, a precizat Tofan.
La ședința Parlamentului, Vasile Tofan a anunțat, în fața deputaților, că urma să semneze o decizie privind schimbarea geamurilor la clădirea Executivului, dar a renunțat parțial la ea, chiar dacă „bate vântul iarna” acolo. „Mai înghețăm un an, o mai întindem, pentru că avem bani puțini. Ne-am rezumat la primele trei etaje”, a precizat premierul.
Tofan a avut și un schimb de replici cu deputații din opoziție, pe subiectul prețurilor mari la carburanți și a necesității de a micșora accizele și TVA. Șeful Guvernului l-a întrebat pe alesul PSRM Grigore Novac ce mașină are, iar acesta i-a răspuns: „Eu merg pe motorina mea, dar dvs din banii statului și beneficiați de un cârd de bodyguarzi și o caravană de mașini, cât cheltuiți lunar?”
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!