22,79 lei/l prețul actual pentru benzina COR 95, în scădere cu 7 bani 70% din angajați raportează extenuare sau sunt la limita epuizării 6,86% rata inflației anuală în septembrie, a treia lună de reducere 1 miliard valoarea bancnotelor false capturate în Portul Constanța
„Peste 12 500 de moldoveni au fost aruncați într-o luptă care nu era a lor”. Mesajul Maiei Sandu, la 36 ani de la sfârșitul războiului din Afganistan

Se împlinesc 36 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. „Peste 12 500 de moldoveni au fost aruncați într-o luptă care nu era a lor. 301 nu s-au mai întors. Alte sute au revenit cu răni care nu se vindecă – fie ele fizice sau sufletești”, a scris șefa statului, Maia Sandu, pe rețelele de socializare.

Foto: Facebook

„Au trecut 36 de ani de la sfârșitului războiului din Afganistan, dar mulți dintre cei care au fost trimiși să lupte acolo nu au scăpat nici azi de această traumă. Peste 12 500 de moldoveni au fost aruncați într-o luptă care nu era a lor. 301 nu s-au mai întors. Alte sute au revenit cu răni care nu se vindecă – fie ele fizice sau sufletești.

Astăzi, aducem un omagiu celor căzuți și ne amintim de cei care au trăit cu urmările acestui conflict sângeros. Ne înclinăm în fața sacrificiului lor și a suferinței familiilor care i-au așteptat în zadar sau i-au primit acasă schimbați pentru totdeauna.

Din păcate, istoria se repetă. La hotarul nostru, vedem moarte și distrugere. Numeroase destine sunt sfâșiate într-un război nedrept, nejustificat, dus de Rusia împotriva Ucrainei. Războiul aduce doar suferință. Să păstrăm pacea și să nu rămânem indiferenți la tragedia care are loc chiar lângă noi”, a scris președinta țării pe rețele.


Pub